14.402 deţinuţi au beneficiat de legea recursului compensatoriu

0
puscarie
sursă foto: pressalert.ro

14.402 deţinuţi au beneficiat de legea recursului compensatoriu de la intrarea sa în vigoare până la sfârşitul lui 2018. Dintre aceștia, peste 11.800 au fost puşi în libertate ca urmare a admiterii cererii de liberare condiţionată de către instanţe.

Conform datelor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), 11.851 persoane au fost liberate ca urmare a admiterii cererii de liberare condiţionată de către instanţele de judecată competente, iar restul de 2.551 au fost liberate la împlinirea termenului de executare a pedepsei.

De asemenea, din totalul persoanelor puse în libertate, beneficiare ale prevederilor Legii 169/2017, un număr de 724 au revenit în penitenciar, reprezentând un procent de 5,02% din totalul beneficiarilor recursului compensatoriu.

Datele statistice ANP arată că în 2014 un număr de 11.392 de persoane au fost liberate condiţionat, în 2015 – 10.920, în 2016 – 9.216, în 2017 – 10.554, iar în 2018 – 8.859. Dintre acestea, numărul persoanelor liberate la termen este următorul: 967 în 2014, 890 în 2015, 968 în 2016, 1.787 în 2017 şi 1.692 în 2018.

Anual, dintre cei liberați, au revenit în penitenciar: 3.598 persoane în 2014, 2.660 persoane în 2015, 1.779 persoane în 2016, 1.366 persoane în 2017 şi 448 în 2018.