UPDATE: Nicușor Dan blochează un proiect megalitic al One United Properties

UPDATE: Cu toate argumentele oferite de primarul Nicușor Dan, consilierii de la Sector 5, conduși de familia Piedone, sunt de acord cu dezvoltarea imobiliară celor de la One United în zona Panduri-Cotroceni. Conform discuție de la B1TV, Primarul General spune că va merge în justiție pentru a opri acest proiect megalitic.

Știre inițială

Nicușor Dan, tăcut după realegere, a ieșit la atac, direct în sectorul 5, în ajutorul bucureștenilor din Sector 5. Nicuşor Dan se opune construirii unor blocuri de 35 de etaje pe Şoseaua Progresului din sectorul 5, proiect care pare deja aprobat de familia primar Piedone. Proiectul megalitic aparține companiei One Cotroceni Park. Practic, miliardarii de la One ar dori sa aducă în sectorul 5 o construcție care să rivalizeze cu Sky Tower, dar și peste 15 mii de locuitori care vor fi blocați în fiecare dimineață când vor dori să iasă cu mașina din cartierul lor cu iz megalitic.

Vezi și Instanța îi dă dreptate Primarului Nicușor Dan în lupta pentru București cu One Lake District

Primarul general al Capitalei cere consilierilor din Sectorul 5, controlați de ”Piedoni” să nu aprobe planul urbanistic care ar permite construirea unor blocuri turn de 35 de etaje pe Şoseaua Progresului.

- Publicitate -Domeniile Ostrov

”Am venit aici pentru că este nelegal. Azi, la ora 12:00, am trimis o adresă către Primăria Sectorului 5, în care am solicitat primarului să scoată proiectul de pe ordinea de zi, consilierilor să nu îl voteze şi, dacă îl votează, secretarul general să nu îl contrasemneze pentru legalitate. Le-am spus mai multe motive de nelegalitate a acestui proiect, cel mai important fiind că am retras avizul de circulaţie. Orice Proiect Urbanistic de Detaliu (PUD), orice documentaţie de urbanism şi uneori autorizaţie de construire trebuie să aibă un aviz de circulaţie. Instituţia noastră, Primăria Municpiului, a dat un aviz de circulaţie în august 2023, pentru acest proiect, pe care eu l-am retras azi. Proiectul nu mai are aviz de circulaţie, nu mai poate fi votat mâine. Avizul este semnat de Directorul Direcţiei Transporturi şi sistematizarea circulaţiei din Primărie, iar eu ca superior ierarhic l-am retras”, spune Nicuşor Dan, care a participat la şedinţa Comisiei de urbanism a Primăriei Sectorului 5.

”Pentru locuinţe, noi avem o Hotărâre de Guvern care spune că oriunde construim preponderent locuinţe, procentul de ocupare a terenului trebuie să fie maximum 40% şi aici avem 60%. Mai avem un articol din Legea urbanismului care spune că pentru orice proiect cu densitate mai mare de 4 nu poate fi aprobat de către Consiliul General, prin PUG nici decum prin PUD. Şi mai avem un motiv de legalitate care vizează faptul că planul urbanistic zonal pe care ei trebuie să îi respecte prevede mai mult spaţiu verde pe sol natural decât spaţiul verde din PUD. În plus, Planul Urbanistic zonal din 2019, pe care se bazează PUD-ul, este vădit ilegal, a fost contestat de nişte vecini, la Tribunalul Bucureşti, s-a dus la Tribunalul Prahova şi tribunalul a spus că decizia de mediu pe care se bazează este nelegală. În plus, nici pe această decizie de mediu nu o respectă pentru că prevede mult mai mult spaţiu verde. Exista obligaţia ca fiecărui locuitor care urmează să locuiască acolo să i se aloce 20 de mp spaţiu verde, condiţie care nu a fost îndeplinită”, adaudă primarul general al Capitalei.

”Nu poţi, nu se poate, în momentul de faţă sunt construcţii în desfăşurare, cel puţin 10 sau 15, care reprezintă fiecare dintre ele investiţii de zeci de milioane de euro, care se bazează pe acte şubrede, pe care Inspectoratul şi Prefectul refuză să le atace. Ce se va întâmpla când o instanţă va anula aceste acte? Pentru că ele sunt vădit ilegale. Eu dacă aş fi bancher sau fond de investiţii, m-aş uita cu mare atenţie la investiţiile imobiliare pe care le finanţez în Bucureşti, tocmai din cauza acestei instabilităţi. Dezvoltatorii imobiliari vor sa construiască blocuri turn de 35 de etaje pe Şoseaua Progresului din sectorul 5. Solicit consilierilor locali ai sectorului 5 să nu voteze PUD-ul care se dezbate astăzi în comisia de urbanism şi mâine în şedinţa Consiliului Local”, încheie Dan

Ciolacu: Până la sfârşitul lunii o să trecem Legea bugetului

Premierul Marcel Colacu anunţă, miercuri, după discuţia cu ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, o abordare ”prudentă” a construirii bugetului pentru...