Flanco va construi primele magazine greenfield la Botoșani și Brașov

Primele magazine greenfield (construite de la zero) ale Flanco vor fi la Brașov și Botoșani, în acest sens retailerul achiziționând terenuri cu o o suprafață de 5.000 mp în fiecare din cele două orașe.

Spațiile comerciale pe care le vizează vor avea o suprafață de 1.500 mp, care să poată găzdui zone de depozitare, de prezentare a unor game variate de produse și zone dedicate pentru testarea tehnologiei.

Construcțiile vor avea la bază materiale durabile, cu scopul reducerii consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon. Magazinele vor avea parcări și spații verzi ample.

Vizăm achiziții similare de terenuri sau construcții cu destinație comercială în 20 de orașe medii și mari din țară. Prospectăm piața în căutare de proiecte imobiliare cu potențial

Dragoș Sîrbu, CEO Flanco Retail

În 2023, Flanco a alocat cel mai mare buget de investiții din istoria companiei, în valoare de peste 30,5 milioane de lei, 70% din sumă fiind investită în rețeaua de magazine.

- Publicitate -Domeniile Ostrov

CITEȘTE ȘI: Flanco deschide două magazine noi

MONEY BUZZ | ȘTIRI BUSINESSȘTIRI ECONOMICE | ȘTIRI FINANCIARE |

Articolul Flanco va construi primele magazine greenfield la Botoșani și Brașov a fost publicat prima dată în Money Buzz! • Știri Economice, Știri Financiare, Știri Business

Secretele coafurilor de iarnă: Cum să te protejezi de umiditate și ger

Iarna poate fi o provocare pentru părul tău, dar cunoașterea secretelor potrivite te poate ajuta să păstrezi un look...