Ovidiu Ionescu: reprezentativa Chinei a fost mult prea puternică pentru echipa României

Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu a declarat, miercuri, că reprezentativa Chinei a fost mult prea puternică pentru echipa României în meciul din optimile de finală ale Campionatelor Mondiale pe echipe de la Busan (Coreea de Sud).

„China având în componenţă numărul 1, 2 şi 3 mondial a fost mult prea puternică pentru noi din toate punctele de vedere. Dar sunt convins că această experienţă ne va ajuta, mai ales pe cei tineri în viitor. Trebuie să învăţăm tot ce putem din acest meci, însă să nu uităm că am făcut un Campionat Mondial foarte bun. Am ajuns în primele 16 echipe ale lumii, iar acest lucru trebuie să ne ofere foarte multă încredere în viitor”, a spus Ionescu într-un interviu publicat pe pagina oficială de Facebook a Federaţiei Române de Tenis de Masă.

„Pur şi simplu adversarii au fost mai buni. Dar eu sunt mândru de ceea ce am realizat aici şi sunt convins că viitorul va fi de partea noastră”, a adăugat jucătorul român.

Selecţionata masculină a României a fost învinsă de puternica formaţie a Chinei cu scorul de 3-0, în optimile de finală ale Campionatelor Mondiale de tenis de masă pe echipe de la Busan (Coreea de Sud).

- Publicitate -Domeniile Ostrov

Tricolorii, după ce au dispus, în primul lor meci de miercuri, de Anglia cu 3-0, în şaisprezecimile de finală, au cedat fără drept de apel în faţa campioanei mondiale şi olimpice en titre, într-un meci cu calificarea olimpică pe masă.

Lotul masculin a fost alcătuit la Mondiale din Ovidiu Ionescu, Eduard Ionescu, Darius Movileanu, Andrei Istrate, Iulian Chiriţă, antrenorii Andrei Filimon, Ionuţ Seni şi kinetoterapeutul Adrian Mîrza.

La competiţia de la Busan participă 40 de echipe, la feminin şi masculin. Campionatele Mondiale pe echipe sunt criteriu de calificare pentru JO Paris 2024, iar primele opt echipe vor avea asigurată calificarea directă la Jocurile Olimpice.

Crăciun fericit!

Articolul Crăciun fericit! a fost publicat prima dată în Curierul National.