20 de ani de prietenie între Steaua și CSKA Sofia! Cum a început frăția dintre peluze

Povestea unei legături speciale între steliști și suporterii CSKA Sofia a început în anii 2000 prin intermediul forumurilor de specialitate și al revistei SuperTifo, dezvăluie Peluza Sud Steaua într-o postare pe Facebook.

Ultrașii celor două cluburi, în special cei din grupurile Legion (CSKA) și Ultras (Steaua), au început să se cunoască prin „schimburi de poze și întâlniri la meciuri europene. Primele contacte au avut loc la partide precum cele împotriva lui Dinamo și Liverpool, respectiv Levski în 2003”.

În 16 septembrie 2004 cele două cluburi s-au întâlnit într-o dublă manșă în Cupa UEFA, iar galeriile „au creat mesaje comune, au făcut turul stadionului împreună, au afișat bannere de solidaritate”. A fost și momentul în care frăția dintre cele două peluze a fost oficializată.

De-a lungul ultimilor 20 de ani, fanii CSKA au fost alături de roș-albaștri la meciuri europene, la protestele împotriva lui Becali și, din 2017, la derby-urile cu Dinamo și Rapid din ligile inferioare sau la inaugurarea noului Stadion Steaua.

Și steliștii au fost prezenți la derby-urile din Sofia, susținându-i pe „militarii” bulgari, urmând să facă același lucru și astăzi, la derbiul dintre CSKA și Ludogorets Razgrad. Partida se va disputa la ora 17:00 pe cel mai mare stadion din Bulgaria, Vasil Levski.

Articolul 20 de ani de prietenie între Steaua și CSKA Sofia! Cum a început frăția dintre peluze apare prima dată în Goool.ro | Știri Fotbal, Știri Liga 1, Știri Liga 2.

UPDATE: Exit-poll CIRA: Ciolacu vs Lasconi în turul doi

UPDATE: Rezultatul exit-poll-ului  CURS: Marcel Ciolacu – 25% Elena Lasconi – 18% Călin Georgescu – 16% George Simion – 14% Nicolae Ciucă – 13% Mircea...