Victorie „italiană” pentru Dinamo București în meciul din etapa cu numărul 16 din Superliga. Cu cele trei puncte „câinii” urcă pe podium, la egalitate de puncte cu CFR Cluj și la doar două lungimi de liderul Universitatea Cluj.
Oaspeţii au dominat partida de la Ploieşti, iar Olsen a trimis primul șut periculos în minutul 29, însă mingea a fost deviată în corner. Trei minute mai târziu, Selmani a marcat singurul gol al meciului, din pasa lui Milanov și a devenit golgheterul primei ligi.
Dinamo a fost extrem de periculoasă și în repriza secundă, iar portarul Zima a respins de două ori la aceeaşi fază, șuturile lui Selmani şi Politic, în minutul 56, iar în minutul 58 a intervenit salvator și la şutul lui Milanov.
Alb-roșii mai au o ocazie imensă de a marca în minutul 75, Politic a rămas singur cu Zima, dar nu l-a putut învinge pe goalkeeperul gazdelor, care a reușit să limiteze de unul singur proporțiile scorului.
PETROLUL Ploiești | DINAMO București |
---|---|
Zima | Roşca |
Ricardinho (Roche 79) | Sivis |
Papp | Boateng |
Huja | Homawoo |
Dumitriu | Opruţ |
Keita | Olsen |
Jyry (Mateiu 60) | Gnahore |
Radu (Rădulescu 46) | Cîrjan (Abdallah 65) |
Hanca (Grozav 46) | Milanov (Mărginean 81) |
Moussaki (Irobiso 61) | Selmani (Patriche 90) |
Tudorie | Politic |
Antrenor: Mehmet Topal | Antrenor: Zeljko Kopic |
Articolul Victorie „italiană” pentru Dinamo! Alb-roșii urcă pe podium, la 2 puncte de primul loc apare prima dată în Goool.ro | Știri Fotbal, Știri Liga 1, Știri Liga 2.