Horoscopul săptămânii 25 noiembrie – 1 decembrie. Ultimul mercur retrograd din 2024

Horoscopul dragostei marchează un eveniment major: Mercur retrograd în Săgetător de marți, 26 noiembrie 2024. Aceasta este ultima retrogradare a anului și vine exact la momentul potrivit. Situațiile care sunt pe cale să se încheie se vor termina acum. Retrogradările lui Mercur sunt momente prețioase de reflecție și reînnoire. Acum avem ocazia de a ne gândi bine la anul ce se sfârșește și la ce ne dorim în viitor. Fiind in Sagetator, vorbim despre multa actiune – iar Mercur e planeta comunicarii – asa ca actiunea va fi de fapt: a vorbi. E recomandat să analizăm bine ce vrem să spunem, pentru ca vorbele noastre vor avea urmări. În mod interesant, această retrogradare nu vizează atât de mult relațiile, cât se referă la nativii singuri, care acum pot să descopere dragostea în cele mai interesante moduri.

Două aspecte minore care se dezvoltă în această săptămâna sunt un trigon Soare-Marte și un pătrat Venus-Chiron, miercuri. Acestea două ne aduc mai multă toleranță în dragoste, fiind o zi în care putem să purtăm discuții importante sau chiar să acționăm spre binele relațiilor nostre.

Duminică avem Lună Nouă în Săgetător, fiind și început de lună, 1 decembrie 2024, e un moment ce simbolizează începutul și sfârșitul, renașterea sentimentelor și a relațiilor.

Să nu uităm și că Pluto tocmai s-a stabilit în Vărsător, iar impactul său începe să se simtă, încet dar sigur. Relațiile sociale vor avea parte de o îmbunătățire, care va fi extrem de vizibilă în 2025. Ceea ce începe în această perioadă va avea efecte în următorii cațiva ani.

Berbec

Ai parte de o săptămână foarte bună în care simți nevoia să te depășești pe tine. Vrei sa fii mai prezentă în viața ta și e posibil să începi un proces de dezvoltare personală. Acest lucru aduce beneficii și în planul relațiilor, căci vei reuși să ai o comunicare mai bună cu persoanele dragi, în special cu partenerul de viață. Ziua de miercuri e una foarte benefică pentru tine, căci guvernatorul tău Marte te sprijină în a-ți exprima sentimentele.

Dacă ești singur/ă, veștile sunt excelente! Întâlnești o persoană despre care simți că te completează perfect. Acordă-ți timp pentru a-i descoperi personalitatea și începe relația pas cu pas.

Taur

Astrele sunt active în sectorul relațiilor personale, așa că este o perioadă bună să faci îmbunătățiri în acest sens. Prieteni cu care nu ai mai vorbit de mult, rude pe care nu le-ai mai vizitat sau chiar partenerul de viață, în cazul în care nu ați prea avut timp unul de altul. Toți acești oameni vor primi din nou atenția ta. Vei avea o energie emoțională unică, ce te face să te conectezi cu ei la nivel profund. Aceste lucruri sunt accentuate în weekend, de Venus și Luna Nouă, așa că profită de finalul săptămânii pentru a te întâlni cu persoanele dragi.

Dacă nu ești împreună cu cineva, miercuri ai putea să cunoști un bărbat interesat, ce îți face inima să bată mai tare. Sunt șanse să începeți o relație.

Gemeni

Guvernatorul tău, Mercur, își face dansul retrograd pentru ultima oară în 2024. Este firesc să fii direct impactată de acest tranzit, cu atât mai mult cu cât este vizat sectorul relațiilor tale. Revin multe persoane din trecut în viața ta, iar pe unele s-ar putea să nu îți dorești să le reîntâlnești. Poate un fost iubit care ți-a frânt inima, un coleg de muncă ce te-a trădat sau un prieten care te-a dezamăgit. Oricare dintre ei ar fi, ideea e că trebuie să reconsideri acel aspect al vieții tale. Universul vrea sa inchei un proces ca să poți să pornești cu inima curată spre viitor.

Dacă esti singur/ă, e o săptămână complicată în plan amoros. Deși s-ar putea să fii atrasă de cineva, e bine să nu te grăbești spre o relație, căci e nevoie să cunoști persoana mai bine. Evident, e posibil și să apară tentația de a te împăca cu fostul, dar merită?

Rac

Nu este cea mai bună săptămâna a ta. Încă de luni, energiile astrelor te fac să te îndoiești de anumite persoane din jurul tău. Ies la iveală niște adevăruri dureroase despre o persoană apropiată, prieten sau chiar partener de viață. Totuși, cu cât te vei adânci în poveste vei descoperi ca nimic nu era așa cum părea la prima vedere. Așadar, nu te grăbi să sari la concluzii. Luna Nouă de duminică îți va aduce mai multă claritate, căci guvernatoarea ta se află în Săgetător, o zodie liberă și expansivă ce te ajută să vezi lucrurile și din altă perspectivă. Recomandarea săptămânii ar fi să iei lucrurile încet.

Este valabil și dacă nu ești într-o relație. Oricat de tentant ar fi să faci următorul pas cu un bărbat care te curtează sau care chiar te-a atras într-o aventură, e bine să te gândești de două ori.

Leu

Funcționezi la turație maximă în următoarea perioadă. Ultima săptămână din noiembrie e posibil să fie chiar cea mai favorabilă din an pentru tine, pe toate planurile. Astrele au un amplasament favorabil în sectorul romantic, unde ești creativă, deschisă, poți să devii vulnerabilă emoțional, dar și pasională din punct de vedere amoros. Ai găsit echilibrul ideal pentru a (re)aprinde focul în relația de cuplu. În weekend ar fi bine să petreceți timp în doi, căci pasiunea atinge cote maxime.

Dacă nu ești împreună cu cineva, acum e momentul să mergi la întâlniri sau să te aranjezi și să participi la evenimentele la care ești invitată. Sufletul tău pereche e aproape de tine.

Fecioară

Guvernatorul tău Mercur retrogradează miercuri, iar această veste este cum nu se putea mai bună pentru tine! Deși retrogradările par negative la prima vedere, de aceasta dată îți va aduce enorm de multe beneficii în sectorul relațional. Apar discuții în cuplu care va ajută să vă restabiliți echilibrul în doi. Dacă nu ați reușit în ultima vreme să fiți pe aceeași lungime de undă, o anumită situație va readuce acum împreună, mai uniți ca niciodată. În familia extinsă vor exista conjuncturi favorabile de a restabili relațiile.

Dacă ești singur/ă, sunt mari șanse să te îndragostesti, în special în weekend. Păstrează-ți inima deschisă și privește bine în jurul tău.

Balanță

Ești una dintre zodiile dezavantajate ale săptămânii. Există multe aspecte nefavorabile în sectorul relațiilor. S-ar putea să te simți precum „sacul de box” al celorlalți. Prietenii te coplesesc cu probleme, iar familia pune tot pe umerii tăi. În relația amoroasă vei simți ca partenerul nu îți e alături într-un moment dificil sau complicat.Vei avea câteva zile dificile și apar conflicte, poate și despărțiri.

Dacă nu ești într-o relație, s-ar putea să ai senzația că nu-ți vei găsi niciodată sufletul pereche. Dezamăgirea încolțește în inima ta. Nu lăsa amărăciunea să te copleșească, pentru că urmează să iasă soarele și pe strada ta după această perioadă întunecată.

Scorpion

O săptămână complicată și complexă. La prima vedere pare că astrele te avantajeaza si vei simți că lucrurile merg spre bine. Totuși, o veste s-ar putea să-ți dea lumea peste cap, miercuri sau sâmbătă. Aceasta are legătura cu partenerul tău și poate fi destul de dezamăgitoare. Astrele pun un con de umbra în sectorul relațiilor tale. Asta înseamnă că nu și se spune tot. Nu înțelegi tot adevărul. Dacă e de luat o decizie, amână pentru duminică, zi în care vei avea o altă percepție asupra sentimentelor tale.

Dacă ești singur/ă, Luna Nouă de la 1 decembrie aduce un nou început pentru tine, ajutându-te să cunoști pe cineva care îți va fura inima.

Săgetător

Cu Soarele, Luna și Mercur în semnul tău, nu poți avea parte decât de o săptămână fabuloasă. Cooperarea cu cei din jur, comunicarea și înțelegerea sunt la cote maxime. E o săptămână bună pentru discuții importante, planuri de viitor și negocieri. Dacă urma ăa stabilești un angajament în relația de cuplu, poate să vă mutați împreună sau să faceți un pas important pentru amândoi, acum e cea mai bună perioadă. Bucură-te de clipele frumoase și încearcă să scoți tot ce e mai bun din următoarele șapte zile.

Dacă nu ești într-o relație, acum e momentul să stralucești! Ești cea mai avantajată zodie, iar Universul lucrează pentru că tu să te îndrăgostești. Ești cuceritoare și atractivă, iar orice bărbat îți dorești cade la picioarele tale. Ieși în lume, alege-ți partenerul și porniți împreună într-o frumoasă poveste de iubire!

Capricorn

Pare că Universul încearcă să-ți transmită ceva în ultima săptămână din noiembrie. Multe răsturnări de situație și neînțelegeri îți vor da puțin viața peste cap. Toate au loc cu un sens, dar nu îți va fi ușor să înțelegi mesajul astrelor. Semnele vor fi contradictorii. Nu te da bătut/ă și ai răbdare până în weekend, când vei înțelege de ce unele lucruri se întâmplă așa. Apropo de răbdare, aceasta e calitatea cheie care îți va ține relația amoroasă pe linia de plutire. Semnul tău e unul vizat pentru certuri și despărțiri, așa că ai mare grijă.

Dacă ești singur/ă, nu sunt mari șansele de a cunoaște un nou posibil partener, dar o situație amoroasă. o aventură sau reîntoarcerea unui fost iubit, te va face să înțelegi mai bine ce-ți dorești pe viitor de la o relație.

Vărsător

Este o săptămână interesantă. Nu pentru relația de cuplu, aici lucrurile vor stagna destul de mult și nu au loc evenimente majore. Dar aspectele astrologice vizează alt soi de relații – cele de prietenie. Știi acei oameni pentru care ai face orice? S-ar putea să-ți schimbi părerea. Comunicarea e deficitară în sectorul social, deci te vei face înțeleasă cu greu și vor fi multe încurcături legate de conversații pe care le porți acum. E posibil ca acum să discerni mai bine care sunt persoanele care merită cu adevărat prietenia ta.

Dacă nu ești într-o relație amoroasă, e posibil să începi una, dar cu mari turbulențe. E posibil ca sentimentele tale să fie neclare sau anumite situații să te facă să te intrebi daca iei decizia bună. Ai răbdare, pentru că de duminică se clarifică lucrurile.

Pești

Sectorul romantic este ignorat de astre în următoarea perioadă. Focusul este pe zona profesională, unde te dedici 100%. Acest lucru poate însemna și un conflict în zona de familie, unde partenerul ți-ar putea reproșa o lipsă de interes. Dacă ai copii, s-ar putea simți neglijați, de asemenea. E recomandat să găsești un echilibru și, mai ales în weekend, sa acorzi atenție persoanelor iubite.

Dacă ești singură, lucrurile stau cu totul diferit. Esti seducătoare și te vei simți atrasă la rândul tău de un bărbat misterios și carismatic. O să ai o mare dorintță de a începe o relație cu el, iar lucrurile se întamplă exact ca într-un film romantic. Vei radia!

Sursa: andreearaicu.ro

Ucraina a lansat opt rachete balistice în ultimele 24 de ore

Forțele ruse au doborât opt rachete balistice lansate de Ucraina în ultimele 24 de ore, potrivit Ministerului Apărării de...