Papa Francisc denunţă, la Vatican, ”aroganţa invadatorului” atât în Ucraina, cât şi în ”Palestina”, o denunţare a politicii israeliene, la o săptămână după ce a evocat – pentru prima oară – acuzaţii de ”genocid” în Fâşia Gaza, relatează AFP.
El a vorbit în spaniolă în acest discurs, la Palatul Apostolic, luni, cu ocaziia marcării a 40 de ani de la semnarea tratatului de pace între Chile şi Argentina.
Papa, care urmează să împlinească la 17 decembrie vârsta de 88 de ani, a evocat ”numeroasele conflicte armate în curs” şi ”rupturile dureroase” pe care le provoacă.
”Menţionez doar două eşecuri ale omenirii azi: Ucraina şi Palestina, unde oamenii suferă, unde aroganţa invadatorului prevalează asupra dialogului”, a declarat el.
Această frază nu apărea în discursul scris.
Papa a denunţat din nou comerţul cu armament.
Jorge Bergoglio a criticat ”ipocrizia de a vorbi despre pace în timp ce faci război”.
”Dialogul trebuie să să fie sufletul comunităţii internaţionale”, a pledat el în faţa unor diplomaţi şi reprezentanţi religioşi.