Bugetul total al Uniunii Europene pentru 2025 este de 199,4 miliarde euro în angajamente, plățile fiind stabilite la 155,21 miliarde euro, în creștere cu 6% (10 miliarde de euro) față de 2024.
Bugetul pentru 2025 a fost adoptat cu 418 voturi pentru, 185 împotrivă și 67 abțineri, iar Președinta PE, Roberta Metsola, l-a semnat,. Consiliul a aprobat deja acordul la 25 noiembrie 2024.
Peste 230 milioane euro au fost alocați la inițiative-cheie, inclusiv cercetarea, sănătatea, educația, fermierii tineri, coordonarea schemelor de securitate socială, răspunsul la situații de criză provocate de dezastre naturale, acțiunea climatică, ajutorul umanitar, mobilitatea militară și gestionarea frontierelor.
Pe lângă această finanțare suplimentară, de creșteri semnificative vor beneficia programele Erasmus+ (422 milioane euro) și Orizont Europa (20 milioane euro), acești bani fiind alocați din economiile făcute anterior.
Peste 90% din bugetul UE finanțează activități în țările UE și în afara acestora, iar de acești bani beneficiază cetățeni, regiuni, fermieri, cercetători, studenți, ONG-uri și întreprinderi.
CITEȘTE ȘI: UE va avea acorduri de comerț și investiții cu Vietnam
Spre deosebire de bugetele naționale, bugetul UE este orientat în principal spre investiții, pentru a genera creștere și oportunități pe întreg teritoriul Uniunii Europene. UE deservește 27 de țări, cu o populație totală de 450 de milioane.
Bugetul anual al UE este relativ mic – în medie, între 160-180 miliarde EUR anual în perioada 2021-2027. Acesta este comparabil cu bugetul național al Danemarcei, care deservește 5,6 milioane de oameni, și este cu aproximativ 30% mai mic decât bugetul Poloniei, care are o populație de 38 de milioane.
Articolul Bugetul Uniunii Europene în 2025 se apropie de 200 miliarde euro a fost publicat prima dată în Money Buzz! • Știri Economice, Știri Financiare, Știri Business