Ministrul Educaţiei: Rezultatele la testele PISA nu sunt încurajatoare

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat vineri că rezultatele la testele PISA nu sunt încurajatoare şi cine nu recunoaşte lucrul ăsta, nu are o abordare raţională. Ministrul a anunţat că la sfârşitul lunii ianuarie va pune în dezbatere planurile cadru pentru liceu. El a mai spus că în preuniversitar contează enorm transferul de competenţe.

”În zona preuniversitară, după mine, care vin din zona psihologiei şi apropiat de ştiinţele educaţiei, elementul fundamental trebuie să fie legat de competenţele pe care noi le transferăm copiilor sau elevilor, în procesul de educaţie. În final, contează enorm transferul de competenţe”, a declarat ministrul Educaţiei, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că competenţele pot fi operaţionalizate prin rezultate de învăţare.

”Competenţe înseamnă trei lucruri. Cunoştinţe declarative, ce ştii să spui, cunoştinţe procedurale, ce ştii să faci, şi valorii. De foarte multe ori, într-adevăr, în sistemul preuniversitar avem diverse probleme, că unii, de exemplu, accentuează foarte mult componenta ce ştii să spui, componenta teoretică, în dauna valorilor şi în dauna cunoştinţelor procedurale, şi spun teoria la ce foloseşte, pierdere de vreme”, a precizat ministrul.

- Publicitate -Domeniile Ostrov

El a arătat că le răspunde acelor critici că teoria e foarte importantă dacă o faci bine.

”Într-o formulare din filozofia ştiinţei, noi spunem că uneori cel mai practic lucru e o teorie bună. O teorie bună îţi dă sensuri, semnificaţii, îţi oferă cultură, te transformă într-un individ mai greu manipulabil şi mai puţin sensibil la conspiraţionism”, a completat ministrul Educaţiei.

Daniel David a mai arătat că, dacă ne uităm mai ales în clasele mari, vedem testele PISA.

”Rezultatele la testele PISA nu sunt încurajatoare şi cine nu recunoaşte lucrul ăsta, cred că nu are o abordare raţională” a arătat ministrul, adăugând: Întâi hai să recunoaştem că avem o problemă în acest transfer de competenţe. Este o problemă”.

Ministrul a spus că ai nevoie de profesori motivaţi şi pregătiţi în metode moderne de predate, iar ca să ai un profesor motivat, trebuie să aibă un salariu decent, rezonabil, conform rolului pe care îl are în societate.

”Eu mă uit în ultimii ani şi văd că cei mai mulţi absolvenţi, mă uitam ca rector de la UBB, nu prea alegeau să meargă în preuniversitar, nu erau motivaţi. Deci avem nevoie să gândim foarte bine nivelul de salarizare”, a spus ministrul.

Potrivit ministrului, pe lângă profesorul motivat şi bine echipat, contează foarte mult curiiculum, care porneşte de la stabilirea planurilor cadru, programele, manualele.

”Atunci când o să văd un elev că deschide un manual şi trece dincolo de lecţia pe care trebuie să o facă la şcoală şi-l citeşte cu curiozitate şi vezi că îi place, întoarce paginile şi merge înainte, ăla este un manual bun. Dacă nu-i curios să vadă după lecţia doi, la care sunt acum, ce urmează şi ce este acolo, nu vreau să spun că e un manual prost, dar nu este unul inspirational”, a explicat ministrul David.

Ministrul Educaţiei a anunţat că vrea că la sfârşitul lunii ianuarie să pună în dezbatere publică planurile cadru pentru liceu.

”O să mergem şi cu dezbatere publică, adică, sigur, o să le afişăm pe site-ul Ministerului, o să le trimitem în sistem, primim feedback-uri pe e-mail de la asociaţii profesionale, de la cine doreşte să se exprime, dar în acelaşi timp voi planifica patru întâlniri în marile centre academice Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara, fiindcă sunt centre mari.

Primul amical, prima victorie! Debut excelent pentru CFR Cluj în 2025

Victorie în primul amical al iernii pentru CFR Cluj în cantonamentul din Spania. Clujenii au câștigat cu 2-0 duelul...