Nicușor Dan a declarat că se va întâlni cu președinta USR, Elena Lasconi, menționând că amândoi încearcă să găsească soluțiile cele mai bune pentru România și au maturitatea necesară să ia decizia cea mai bună. Și președinta USR, Elena Lasconi, a precizat joi că se va întâlni pe 29 ianuarie cu primarul Capitalei pentru a discuta despre candidatura la prezidențiale.
”Am și discutat cu domnia sa (Elena Lasconi – n.r.) și am și convenit să ne întâlnim și am și fixat data. Mai departe, bineînțeles că o să discutăm despre situația din România. Sunt convins că domnia sa, ca și mine, este îngrijorată de situația pe care România o trece în momentul acesta. Sunt convins că domnia sa, ca și mine, încearcă să găsească soluțiile cele mai bune pentru România, își pune întrebările pe care mi le pun și eu. Și ce o să iasă din întâlnirea asta nu știu, însă sunt convins de buna credință amândurora”, a spus Nicușor Dan la Antena 3.
Acesta a fost întrebat de purtătorul de cuvânt a USR, Ionuț Moșteanu, ce poate face USR pentru ca el să o susțină pe Elena Lasconi în campania pentru alegerile prezidențiale din acest an.
”Sunt sigur că, indiferent ce se va întâmpla, o să continuăm să avem o relație foarte bună. (…) Avem o relație de încredere pe care, orice decizie pe care o vom lua în această campanie, sunt convins că o să o continuăm și sunt, de asemenea, convins că avem maturitatea necesară să luăm decizia cea mai bună”, a răspuns Nicușor Dan.
În legătură cu riscul de segmentare a voturilor proeuropenilor, Nicușor Dan a menționat că există alegeri în două tururi și că, la acest moment, pe candidații anunțați, nu indică riscul ca în finala prezidențială să fie doi candidați ”izolaționiști”.
”Dacă sondajele ne vor spune că ne îndreptăm în direcția asta, sunt convins că o să fim cu toții foarte, foarte realiști”, a afirmat Nicușor Dan.
În privința posibilității de a se retrage din cursa prezidențială, pentru a nu ajunge doi candidați suveraniști în turul doi, Nicușor Dan a spus: ”Mai avem până în 15 martie să decidem care vor fi candidații din partea europeană”.
Primarul a adăugat că, înainte de a-și anunța candidatura, a făcut un sondaj care a arătat că o candidatură a sa ”nu încurcă”.
”Până în 15 martie avem timpul cu toții să analizăm, și în urma precampaniei pe care o facem fiecare dintre noi, care este configurația de start în momentul în care se depun efectiv candidaturile.(…) Așa cum era sondajul, și așa cum este și acum, candidatura mea nu încurcă pe nimeni”, a mai spus Nicușor Dan.