Un dezastru a fost evitat la limită, miercuri, pe aeroportul internaţional din Seattle-Tacoma, când aripa unui avion al companiei Japan Airlines a intrat în coliziune cu coada unui avion Delta Airlines aflat la sol, spre spaima pasagerilor. Nu au existat, însă, victime.
Într-un comunicat, Delta Airlines a explicat că aeronava sa era degivrată când coada i-a fost lovită de aeronava companiei aeriene japoneze.
O pasageră aflat la bordul avionului Delta Airlines a postat două înregistrări video ale incidentului pe reţelele sociale. „Stăteam pe loc pe pistă şi un alt avion ne-a lovit, tăindu-ne coada. A fost absolut înfricoşător”, a povestit ea pe X.
Un pasager din avionul companiei japoneze a povestit, la rândul său, despre momentul coliziunii la ABC News: „Eram în avion, o persoană din spate pe dreapta a început să ţipe şi avionul s-a oprit brusc. Ne-am uitat pe fereastră şi ne-am dat seama că am lovit avionul Delta”.
Un alt pasager a descris incidentul ca fiind „ca un accident de maşină”.
Cei 142 de pasageri ai companiei aeriene americane urmau să decoleze spre Mexic şi a trebuit să fie transferaţi într-un alt zbor.
Boeingul aparţinând companiei aeriene naţionale din Japonia transporta 172 de pasageri şi 13 membri ai echipajului. „Aeronava se afla într-o zonă care nu se afla sub controlul traficului aerian”, a precizat Administraţia Federală a Aviaţiei într-un comunicat.
Ca urmare a acestui incident, unele zboruri către Seattle au fost temporar suspendate, dar, în general, operaţiunile aeroportuare au fost puţin perturbate.