Plenul comun al Parlamentului a votat, vineri, revocarea din funcţie a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, cu 267 de voturi ”pentru 56 ”împotrivă” şi 71 de abţineri. Până la numirea unui nou preşedinte, vicepreşedintele Autorităţii, Zsombor Vajda, urmează să îndeplinească atribuţiile de şef al AEP.
Plenul comun al Parlamentului a votat pentru revicarea din funcţie a preşedintelui AEP, Toni Greblă. Potrivit deciziei Parlamentului, până la numirea unui nou preşedinte, vicepreşedintele Autorităţii, Zsombor Vajda, urmează să îndeplinească atribuţiile de şef al AEP.
Printre motivele de revocare se află episodul stabilirii indemnizaţiei, cu nerespectarea legii, faptul că a mutat sediul Biroului Electoral Central, noul contract afectând bugetul AEP dar şi faptul că Toni Greblă, prin declaraţiile publice şi acţiunile din ultima perioadă, a dat dovadă de o conduită incompatibilă cu funcţia deţinută, aducând atingere imaginii şi prestigiului AEP.
”Propunem revocarea domnului Toni Grebla, preşedintele Autoritatii Electorale Permanente numit prin Hotararea Parlamentului nr. 7 din 28 martie 2023”, se arată în memorandumul semnat de preşedintele Camerei, Ciprian Şerban. În document se arată faptul că Curtea de Conturi a constatat că, la două zile după numirea sa, în martie 2023, Greblă şi-a stabilit indemnizaţia în baza salariului minim brut de 3.000 lei, în timp ce indemnizaţiile erau plafonate la 2.080 lei.
”Această eroare a dus la plăţi necuvenite de 118.830 lei pentru anii 2023-2024, afectând cheltuielile de personal ale AEP”, spune Ciprian Şerban.