Cresc cheltuielile cu jocurile video în Europa. Crește și industria creatorilor de conținut pe această nișă

Plăţile cu cardul pentru jocuri video în Europa au crescut cu 16,7% în 2024 faţă de anul anterior, reprezentând o rată de creștere cu 40% mai mare decât creșterea generală a cheltuielilor cu carduri Visa, conform celor mai recente date ale companiei.

Datele arată că, în ultimul an, cheltuielile pentru jocuri video au crescut cu 60% mai mult decât cele pentru călătorii, cu 75% mai mult decât cele pentru modă și cu 85% mai mult decât pentru teatru și cinematografe. Această evoluţie poziţionează domeniul jocurilor video ca fiind unul dintre sectoarele cu cea mai rapidă creștere din Europa în ceea ce priveşte plăţile cu cardul.

Potrivit datelor Visa, jucătorii nu doar cheltuiesc mai mult, ci și efectuează mai multe tranzacții decât media utilizatorilor de carduri Visa din Europa. Jucătorii din Spania cheltuie cel mai mult, iar cei din Ungaria au făcut în medie cel mai mare număr de tranzacții.

Crește și industria creatorilor de conținut despre jocuri video

Interesant este că peste un sfert (28%) dintre jucători spun că în deciziile lor de cumpărare se bazează pe părerile creatorilor de conţinut dedicat jocurilor video. Mai mult de jumătate dintre  jucători (53%) interacţionează cu influenceri din domeniul jocurilor cel puțin o dată pe săptămână, procentajul fiind considerabil mai ridicat – aproape şapte din zece (70%) – în cazul jucătorilor cu vârsta între 18 și 24 de ani.

Studiul Visa a constatat că trei din zece (30%) gameri fac streaming sau partajează conținut legat de jocuri pe rețelele sociale. Dintre cei care creează conținut, unul din cinci (21%) se consideră „creator de conținut dedicat jocurilor video”, în timp ce peste jumătate (52%) ar lua în considerare posibilitatea de a deveni un astfel de creator de conţinut în viitor.

Mai mult, doi din cinci creatori de conținut pe această nișă (41%) obţin un venit din această activitate, iar alţi 56% ar dori să o facă. Streaming-ul (41%), abonamentele (40%) și achizițiile fanilor (38%) prin intermediul conținutului lor sunt cele mai frecvente surse de venit. Trei din zece (30%) dintre cei care obțin venituri din crearea de conținut primesc peste 1.200 de euro pe lună pentru acest lucru.

CITEȘTE ȘI | Cele mai populare jocuri pe PC și consolă video din ultimul deceniu (2010-2020)

Articolul Cresc cheltuielile cu jocurile video în Europa. Crește și industria creatorilor de conținut pe această nișă a fost publicat prima dată în Money Buzz! • Știri Economice, Știri Financiare, Știri Business