Traficul feroviar este blocat, joi, pe Magistrala 100, Valea Cernei – Orşova, după ce un tren de călători a lovit o persoană.
”Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că circulaţia feroviară pe Magistrala 100, secţia Valea Cernei – Orşova, este temporar suspendată ca urmare a unui incident feroviar produs în Halta de Mişcare Valea Cernei. În jurul orei 09:56, trenul IR 1692, operat de CFR Călători, a surprins şi accidentat mortal o persoană aflată în gabaritul liniei de cale ferată”, a transmis, joi, CFR Călători.
Potrivit companiei, în conformitate cu procedurile standard de siguranţă, trenul IR 1692, care circulă în relaţia Timişoara – Bucureşti Nord, va rămâne oprit la locul incidentului până la finalizarea investigaţiilor desfăşurate de autorităţile competente.
”Întrucât această secţie CF este deservită de o linie simplă electrificată, traficul feroviar pe segmentul Valea Cernei – Orşova va fi reluat imediat după încheierea formalităţilor impuse de legislaţia în vigoare”, a mai transmis CFR.
Pe durata desfăşurării anchetei la faţa locului, toate celelalte trenuri care operează pe acest tronson vor circula conform unui grafic ajustat, astfel încât impactul asupra mobilităţii pasagerilor să fie minimizat.