Încă un magazin Kaufland la Iași, a șasea unitate a germanilor din oraș

Kaufland își extinde prezența la nivel național și deschide al șaselea magazin din orașul Iași. Hipermarketul se află pe Șoseaua Voinești, nr. 37 și are o suprafață totală de peste 5.300 mp, dintre care aproape 3.000 mp sunt destinați spațiului interior de vânzare. Prin această investiție, compania ajunge la o rețea națională de 191 de hipermarketuri.

Magazinul va fi deschis pentru public începând de joi, 10 aprilie 2025, și va avea un program de funcționare zilnic, cuprins între orele 07:00-22:00 de luni până sâmbătă, respectiv 08:00-20:00 duminica. În noua unitate lucrează 75 de angajați.

Noul Kauflan Iași este dotat cu 6 case de marcat standard și 10 case express, de tip self check-out. Totodată, clienții pot utiliza serviciul K-Scan, care le permite să scaneze produsele pe măsură ce le adaugă în coș, urmând să finalizeze plata la casele de marcat de la ieșire.

Noua locație dispune de 208 locuri de parcare, dintre care 8 pentru persoanele cu dizabilități, 7 pentru părinți și o stație cu 3 locuri de parcare pentru încărcarea mașinilor electrice. De asemenea, clienții au la dispoziție două rastele pentru biciclete.

Galeria comercială este ocupată de patiseria Palibo, fast food-ul The BOX, magazinul Good2Go (ziare, reviste și produse de tabac), farmacia LaraFarm, magazinul de produse naturiste Dr. Green, o casă de schimb valutar, un ATM. În parcarea magazinului sunt disponibile lockere Sameday, GLS, DPD și FunBox.

CITEȘTE ȘI | Kaufland lanseaza prima marca proprie realizata in Romania

Articolul Încă un magazin Kaufland la Iași, a șasea unitate a germanilor din oraș a fost publicat prima dată în Money Buzz! • Știri Economice, Știri Financiare, Știri Business