Life in Codes, afaceri de 7 milioane de euro la finalul anului 2024

La finalul anului 2024, grupul Life in Codes a raportat o cifră de afaceri de 7 milioane euro, dintre care 1.2 milioane euro au fost generate pe piața din România, înregistrând o creștere semnificativă față de anul precedent.

Evoluția a fost determinată, în mare parte, de migrarea de clienți din Estonia către operațiunile locale, dar și de o cerere tot mai mare pentru soluții tehnologice eficiente și scalabile.

Life in Codes și-a consolidat prezența în Europa prin deschiderea unui birou în Bruxelles, care oferă companiei acces direct la Comisia Europeană și alte instituții de top, facilitând colaborarea cu sectorul public și privat. Noua locație oferă companiei oportunitatea de a se apropia și mai mult de clienții strategici.

De asemenea, vânzările către instituții publice din Belgia și Estonia au avut rezultate remarcabile, iar tranziția de la infrastructurile on-premises la Cloud a generat un impact semnificativ în industriile logistică și financiară.

Un alt punct de interes pentru Life in Codes în 2024 a fost investiția în dezvoltarea echipei. De la un model bazat exclusiv pe freelanceri, compania a trecut la angajarea și colaborarea cu specialiști dedicați. Totodată, a lansat un agent AI inovator care automatizează fluxurile de lucru în Jira.

CITEȘTE ȘI | Peste 700.000 de români au căutat vehicule comerciale pe tradus.com

Articolul Life in Codes, afaceri de 7 milioane de euro la finalul anului 2024 a fost publicat prima dată în Money Buzz! • Știri Economice, Știri Financiare, Știri Business