Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploiești a dispus trimiterea în judecată, luni, a fostului primar al municipiului Ploiești, Andrei Volosevici. Acesta este acuzat de uzurparea funcției, purtare abuzivă și ultraj, fiind reținut pentru 24 de ore în ultima zi a mandatului său în legătură cu această cauză. Ulterior reținerii, fostul edil a fost plasat sub control judiciar.
Conform unui comunicat emis de PCA Ploiești, acuzațiile formulate împotriva lui Volosevici se referă la presiuni exercitate asupra președintelui Consiliului de Administrație al SC Hale și Piețe Ploiești în vederea rezilierii sau încheierii unor contracte de închiriere a unor spații comerciale, cu nerespectarea prevederilor legale.
În același dosar a fost trimis în judecată și un jurnalist (S.C.) de la o publicație locală, acuzat de trafic de influență (două infracțiuni) și înșelăciune.
Ancheta a relevat că, în perioada aprilie-mai 2021, jurnalistul S.C., împreună cu un alt inculpat, ar fi pretins și primit suma de 10.000 de lei de la reprezentanții SC G. SRL, promițând intervenția pe lângă directorul Agenției pentru Protecția Mediului Prahova pentru a favoriza prelungirea și modificarea unui contract avantajos pentru SC G. SRL.
De asemenea, s-a stabilit că jurnalistul S.C., cu ajutorul altor persoane, ar fi indus în eroare reprezentanții SC G. SRL cu privire la posibilitatea de a influența încheierea unui nou contract, cauzând un prejudiciu de 53.140 lei societății respective.
În perioada aprilie-mai 2021, același jurnalist ar fi pretins și primit 15.000 de lei pentru a interveni pe lângă primarul de la acea vreme, Andrei Volosevici, și președintele Consiliului de Administrație al SC Hale și Piețe SA, în scopul încheierii unui contract de închiriere cu SC S.P. SRL, deși acest lucru nu era legal din cauza datoriilor și litigiilor existente.
Procurorii au constatat că, în perioada aprilie-septembrie 2021, Andrei Volosevici ar fi intervenit în mod repetat și insistent la funcționari din cadrul SC Hale și Piețe în legătură cu anumite contracte. S-a reținut că, fără a avea atribuții directe asupra acestei societăți, Volosevici a exercitat presiuni pentru rezilierea contractelor cu SC S.P. SRL și, ulterior, pentru încheierea unui nou contract, cunoscând ilegalitatea demersului. În plus, Volosevici ar fi amenințat și adresat expresii jignitoare președintelui Consiliului de Administrație al SC Hale și Piețe SA, care nu a cedat presiunilor.
Sursa: Comunicatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploiești.