Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a arătat, vineri, că după publicarea motivării deciziei Curţii Constituţionale privind declaraţiile de avere trebuie făcută o analiză pentru a se vedea cum pot fi asigurate în continuare transparenţa şi accesul public la informaţii relevante.
El a adăugat că ”există numeroase zone din instituţiile publice în care lucrurile au scăpat de sub control de la cumulul de câştiguri, până la indemnizaţii care nu se justifică – iar transparenţa declaraţiei acţionează ca un fel de frână pentru a nu se sări calul”.
”Nu am comentat, în general, deciziile Curţii Constituţionale sau ale instanţelor. Chiar dacă, la nivel european, nu există o procedură unitară privind transparenţa declaraţiilor de avere, experienţa acumulată în România în aceşti ani arată că transparenţa publicării acestor declaraţii, atunci când deţii o funcţie publică, a fost un câştig”, a arătat Ilie Bolojan, vineri, într-o postare pe Facebook.
El a subliniat că asigurarea transparenţei este un element esenţial pentru recâştigarea încrederii în instituţii.
”În plus, există numeroase zone din instituţiile publice în care lucrurile au scăpat de sub control – de la cumulul de câştiguri, până la indemnizaţii care nu se justifică – iar transparenţa declaraţiei acţionează ca un fel de frână pentru a nu se sări calul. Vedem din păcate ce se întâmplă în unele companii de stat, unde câştigurile «au fost secretizate»”, a adăugat liderul PNL.
Potrivit acestuia, în orice sistem, transparenţa este un instrument administrativ eficient care limitează corupţia.
”După publicarea motivării deciziei Curţii Constituţionale, este necesar ca situaţia să fie analizată pentru a vedea în ce măsură se pot face modificările necesare pentru a asigura în continuare transparenţa şi accesul public la informaţii relevante. Voi susţine acest lucru. În acelaşi timp, este important să construim o cultură a transparenţei, nu doar prin reglementări clare, ci şi prin aplicarea consecventă a acestora şi prin măsuri suplimentare care să întărească integritatea în sectorul public. Perioada următoare trebuie să aducă un efort susţinut în această direcţie”, a transmis Bolojan.
CCR a decis că prevederile legale potrivit cărora declaraţiile de avere trebuie să conţină şi bunurile şi veniturile soţilor sunt neconstituţionale, admiţând astfel o sesizare vizând articole ale Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.
”Determină asumarea răspunderii penale a declarantului pentru informaţii pe care acesta nu le deţine/nu le cunoaşte în mod direct”, a argumentat Curtea.