Străzi Deschise în București: Cotroceni, Calea Victoriei și Strada Râmnicu Vâlcea

Proiectul ‘Străzi Deschise’ include în acest sfârșit de săptămână trei zone emblematice ale orașului: Cartierul Cotroceni, Calea Victoriei și Strada Râmnicu Vâlcea din Sectorul 3.

Bazar de Cotroceni‘ este unul dintre cele șase proiecte partenere incluse în programul ‘Străzi deschise’ de anul acesta, a informat vineri Primăria Capitalei.

Evenimentul este organizat de Asociația Încotroceni – Oameni, Idei, Povești, în parteneriat cu ARCUB.

‘Timp de două zile, mai multe străzi din Cartierul Cotroceni și Parcul Romniceanu devin un pol cultural și comunitar în care muzica clasică și jazz-ul se întâlnesc cu arta participativă, ateliere pentru copii, discuții civice și inițiative educaționale’, a precizat PMB, într-un comunicat de presă.

Vezi și Bazar de Cotroceni a 7-a ediție – 7 și 8 octombrie 2023

Panelul ‘Bună vecinătate în cartiere. Ne mai înțelegem om cu om?’ va avea loc sâmbătă, în Parcul Romniceanu, între orele 16:30 – 18:00. Conversația despre coabitarea urbană și relațiile interpersonale va fi moderată de Cătălin Striblea. Vor participă directoarea ARCUB, Mihaela Păun, alături de scriitorul Radu Paraschivescu și antropologul Radu Umbreș.

Romanian Game Developers Association va aduce ‘magia’ jocurilor video la Bazar de Cotroceni. ‘Raiders of the Lost Island’, un joc creat de o familie de dezvoltatori români (Last Tales), se va transforma într-o vânătoare de comori pentru copii. Cei mici (4 – 8 ani) vor colabora pentru a construi o barcă și a se salva de pe o insulă ‘scufundată’ din Parcul Romniceanu, dar vor căuta și comori pe care să le ia acasă. Copiii sunt așteptați pe 14 și 15 iunie, în intervalul 10:00 – 13:00, la sesiunile de vânătoare de comori ce vor lua startul la orele 10:30, 11:30, 12:30. Participarea este gratuită, în baza unei înscrieri, pe următorul link: https://shorturl.at/2fbnF.

Programul muzical din Parcul Romniceanu va include în ambele seri, între orele 18:30 și 21:00, recitaluri live în aer liber. Sâmbătă, va avea loc concertul DUO (Sorin Romanescu – chitară și Mihai Iordache – saxofoane), urmat de trupa JOUSKA. Duminică, atmosfera va fi completată de concertul trioului Marsdelux.

Calea Victoriei

Pe Calea Victoriei, programul va include: demonstrații de pictură pe pânză, ateliere de broderie și cusut. În Piața Revoluției, sâmbătă, vizitatorii vor putea descoperi un stand interactiv din cadrul Săptămânii de Testare a Consumului Personal de Alcool, inițiat de Asociația ALIAT, iar seara Circul Metropolitan va oferi un minishow urmat de o paradă stradală itinerantă.

Tot sâmbătă, nostalgicii anilor ’80 – ’90 se vor putea bucura de ‘Oltcit Urban Fest’ – o expoziție cu vehicule istorice produse la Craiova, adusă de Asociația Retromobil Club România. Ziua se va încheia cu spectacolul de animație ‘Freestyle Puppetry’, prezentat de Teatrul Țăndărică.

Duminică, programul va continua cu noi demonstrații de pictură, o reluare a spectacolului ‘Freestyle Puppetry’ și un show de dans modern susținut de Școala de dans Challenge Arts, în fața Palatului CEC.

Sector 3, Strada Râmnicu Vâlcea

Pe Strada Râmnicu Vâlcea din Sectorul 3 vor avea loc: miniturnee de baschet, ping-pong, jocuri interactive ca spikeball sau crossnet, ateliere creative. Nu vor lipsi animatorii pe picioroange și momentele de animație cu mim sau acrobați pe monociclu. Programul va fi completat de spectacolul ‘Licurici’ al Bibliotecii Metropolitane București, un concert de muzică tradițională evreiască susținut de Teatrul Evreiesc de Stat, portrete desenate live de artiștii Art on Wall, dar și momente muzicale și coregrafice prezentate de Școala de Artă București.

Duminică, programul se va relua cu activități sportive și ateliere, iar în paralel vor avea loc spectacole și concerte, culminând cu ‘Amintiri într-o valiză’, o poveste scenică prezentată de Teatrul ‘Ion Creangă’.

‘Ziua se încheie în ritm de percuție, dans modern și aplauze, într-o atmosferă de festival urban care transformă strada într-un spațiu viu, sigur și incluziv pentru întreaga comunitate’, a informat PMB.

***

Restricții rutiere

Calea Victoriei devine pietonală în zilele de 14 și 15 iunie, între orele 10:00 și 22:00, pe segmentul de drum cuprins între Bulevardul Dacia până la intersecția cu Splaiul Independenței, fără afectarea intersecțiilor.

Se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe Strada Știrbei Vodă, strada C.A. Rosetti, Strada Dem I. Dobrescu, Strada Ion Câmpineanu, Bulevardul Regina Elisabeta. Traficul Societății de Transport București va fi deviat, fără afectarea călătorilor. Traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopții până dimineața (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23:00 până la ora 09:00. Pentru siguranța participanților la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă mașini se închid și pistele de biciclete.

Pe Strada Râmnicu Vâlcea, traficul rutier va fi restricționat începând de vineri, 13 iunie, ora 22:00, până luni, 16 iunie, ora 06:00, în zona cuprinsă între Bulevardul Camil Ressu și Aleea Râmnicu Vâlcea.