SUMMER FASHION GALA, unul dintre cele mai îndrăgite și longevive evenimente din universul modei românești, își deschide din nou porțile pe 1 iulie, la Veranda Mall, începând cu ora 19:00. Aflată la cea de-a noua ediție, gala promite un spectacol memorabil, în care pasiunea pentru frumos, eleganță și creativitate se împletesc într-o adevărată experiență stilistică.
Sub tema „Voyage, Voyage”, ediția din acest an ne invită să explorăm moda ca pe o călătorie – o aventură a spiritului și a stilului, unde diversitatea culturală prinde viață prin culoare, formă și expresie artistică. Este o odă adusă libertății de a visa, de a descoperi și de a purta cu încredere cine suntem, oriunde am merge.
Gala reunește colecțiile unor designeri consacrați și branduri de referință, care vor urca pe podium cu cele mai noi creații – o explozie de stiluri, texturi și nuanțe, ce reflectă tendințele actuale ale modei. SUMMER FASHION GALA nu este doar un spectacol vizual, ci și o scenă esențială de afirmare pentru designerii români și brandurile internaționale, oferindu-le ocazia de a se conecta cu un public pasionat, atent și receptiv.
Evenimentul este organizat cu profesionalism de Manifesto Agency, în colaborare cu rafinatul critic de modă Alin Gălățescu, al cărui spirit curatorial oferă evenimentului o direcție artistică unică și coerentă. SUMMER FASHION GALA 2025 este mai mult decât o prezentare de modă – este o celebrare a frumosului, o călătorie emoțională prin universul vestimentar, găzduită într-un spațiu modern, vibrant și accesibil: Veranda Mall. Iar pentru ca această seară să capete un plus de grație, energie și strălucire, SUMMER FASHION GALA 2025 este prezentată de o prezență iconică a eleganței și feminității – Cosmina Păsărin.
Momente artistice de excepție
SUMMER FASHION GALA promovează o viziune curajoasă asupra modei, adunând pe aceeași scenă designeri care inspiră și modelează trendurile actuale. Printre participanți se numără: Anna Roman, Blacksheep by Cristina Diaconu, Carmer by Carmen Roată, Lia Aram, Luiza Ganea si Raluca Soare. Evenimentul va fi completat de momente artistice speciale susținute de Belher și Cupio, care vor adăuga un plus de rafinament și culoare întregii atmosfere.
Main Partner: Veranda Mall
Sponsori: Cupio, Belher, Evy Constantin Make-up Artist & Trainer, Livrez Dragoste, One Events Agency, Synergy Therm Cosmetics, Testament London, Vitamin Aqua, Noble Shop, Montelvini, Turabo, Parisielle, 1000 de Chipuri, Equivalenza, Import Flower, Noodle Pack, Colosale.le, Doctor Skin, Clinica Pascal Dameh, Benvenuti, Decathlon, Gerovital, Kamalion, Meli Melo.
Parteneri media
City Vision Magazine, NewsOne, Radar de Media
Accesul
Accesul la SUMMER FASHION GALA 2025 se va face exclusiv pe bază de invitație. Publicul larg este binevenit să urmărească spectacolul de la balconul mall-ului, având parte de o vedere privilegiată asupra defilărilor și momentelor artistice.
Protecția datelor
Conform reglementărilor în vigoare, organizatorii informează că în cadrul evenimentului se vor realiza fotografii și filmări. Acestea vor putea fi difuzate în direct și promovate online. Prin participare, invitații își exprimă acordul privind utilizarea imaginilor respective în scop de promovare.