După soluționarea contestațiilor, 83,2% dintre elevii care au susținut Evaluarea Națională au obținut medii mai mari sau egale cu 5, în creștere cu 0,1% față de rezultatele inițiale. Comparativ, în 2024 rata a fost de 74,5%. Totodată, numărul mediilor de 10 a crescut de la 75 la 85, depășind și cifra de anul trecut, când 74 de elevi au obținut media maximă, potrivit datelor transmise de Ministerul Educației.
Evaluarea Națională: 83,2% dintre elevi au medii peste 5 după contestații. Mai mulți de 10 decât anul trecut
Potrivit Ministerului Educației, rata de participare la Evaluarea Națională a fost de 95,6%, cu 152.235 de elevi prezenți din totalul de 159.229 înscriși. Un număr de 25.618 candidați (16,8%) au obținut medii sub 5, iar trei elevi au fost eliminați din examen (toți la proba de Limba și literatura română), lucrările acestora fiind notate cu 1.
Rezultate pe discipline:
Limba și literatura română:
131.999 de elevi (86,5%) au obținut note de minimum 5.
489 de candidați au luat nota 10, cu 15 mai mulți decât în prima afișare.Matematică:
116.251 de elevi (76,3%) au primit note de 5 sau mai mari.
976 au obținut nota 10, cu 57 mai mulți față de rezultatele inițiale.Limba maternă:
8.365 de elevi (92,3%) au avut note peste 5.
131 au obținut nota 10, cu 1 în plus după contestații.
Performanțe județene:
Cele mai mari procente de medii peste 5 s-au înregistrat în:
București (94%)
Cluj (92,2%)
Brăila (89,4%)
Prahova (88,2%)
La polul opus, județele cu cele mai mici procente de medii peste 5 sunt:
Călărași (70,6%)
Teleorman (72,4%)
Mehedinți (72,6%)
Cele mai multe medii generale de 10 la Evaluarea Națională au fost înregistrate în București (33), dintre care 10 în Sectorul 1. Capitala este urmată de județele Iași (8), Constanța (6), Brașov și Cluj (câte 4), Timiș și Bihor (câte 3).
Câte două medii de 10 au fost obținute în Gorj, Dolj, Teleorman, Ilfov, Sibiu, Buzău, Brăila și Galați, iar câte una în Bacău, Vaslui, Vrancea, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea și Olt.
În celelalte județe nu a fost obținută nicio medie generală de 10.
După soluționarea contestațiilor la Evaluarea Națională 2025, au fost înregistrate 19.101 contestații, reprezentând 6,08% din totalul lucrărilor, în scădere față de 2024 (27.640 contestații / 8,76%).
Vizualizare și contestații:
Cele mai multe solicitări de vizualizare a lucrărilor au fost la:
Limba română – 24.515 cereri
Matematică – 21.264 cereri
Limba maternă – 930 cereri
Contestații depuse:
Limba română: 11.354 (vs. 14.485 în 2024)
Matematică: 7.392 (vs. 12.730)
Limba maternă: 355 (vs. 425)
Rezultatul contestațiilor:
11.648 lucrări au avut notele modificate în plus (vs. 14.720 în 2024)
5.454 lucrări au avut notele scăzute (vs. 9.646)
Modificările de notă au fost minore:
La română, în 78,75% din cazuri diferența a fost sub 0,5 puncte; 569 note au rămas nemodificate.
La matematică, în 98,84% din cazuri diferența a fost sub 0,5 puncte; 1.410 note au rămas nemodificate.
La limba maternă, în 69,3% din cazuri diferența a fost sub 0,5 puncte; 20 note au rămas nemodificate.
Vezi și: BAC 2025: Rezultatele finale, anunțate la ora 11
Admitere liceu 2025:
Evaluarea Națională reprezintă baza pentru admiterea în învățământul liceal, iar media obținută contează în procesul de repartizare.
11 iulie: Publicarea ierarhiei județene pe admitere.edu.ro
14–21 iulie: Completarea fișelor de înscriere, inclusiv pentru admiterea în alt județ
23 iulie: Repartizarea computerizată
24–29 iulie: Depunerea dosarelor la liceele de repartizare
30 iulie & 1 august: Soluționarea cazurilor speciale post-repartizare
A doua etapă de admitere se va desfășura între 1–19 august, pentru elevii care nu au fost repartizați sau care vin din seriile anterioare, dar au sub 18 ani.
Sursa: news.ro
Articolul Evaluarea Națională: 83,2% dintre elevi au medii peste 5 după contestații. Mai mulți de 10 decât anul trecut apare prima dată în Pedagoteca.