Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a anunțat că Regia Națională a Pădurilor – Romsilva urmează să treacă printr-un amplu proces de reorganizare, care va include reducerea numărului de direcții silvice, regândirea contabilității și eficientizarea structurii de conducere.
Declarațiile au fost făcute miercuri, într-un interviu la RFI, în contextul în care instituția se confruntă cu o imagine publică tot mai critică și cu performanțe economice îndoielnice.
„Avem 41 de direcții silvice. Nu este o nevoie reală pentru atâtea. Fiecare direcție are un aparat administrativ consistent. Vreau ca oamenii din birouri să ajungă în teren, acolo unde pădurile au nevoie de protecție sau lucrări silvice”, a spus ministrul.
99 de directori și un hotel cu 41 de camere
În prezent, Romsilva are 99 de directori și gestionează, printre altele, un hotel de patru stele în București, aflat în pierdere. Diana Buzoianu a subliniat ironia situației:
„Romsilva are un hotel de 41 de camere în Capitală și 41 de direcții silvice. În 2024, hotelul a înregistrat o pierdere de 1 milion de lei. Un hotel de patru stele, în centrul Bucureștiului, care merge în pierdere, nu e o investiție strategică pentru o instituție care ar trebui să administreze păduri.”
Ministrul propune transformarea acestui hotel într-un centru de formare profesională, util nu doar Romsilva, ci și Ministerului Mediului și altor autorități din domeniu.
Reforma contabilității: „Azi avem doar indicii, nu cifre clare”
O altă componentă a reorganizării va fi regândirea contabilității Romsilva, pentru a permite o evaluare clară a costurilor și eficienței diferitelor activități silvice.
„În prezent, nu se poate spune exact cât a costat o exploatare sau refacerea unui drum forestier. Avem doar estimări, nu date concrete. Vrem contabilitate separată pentru activitățile esențiale și renunțarea la cele care nu sunt eficiente economic.”
Buzoianu consideră că reforma este urgentă, iar fondurile PNRR sunt direct legate de implementarea ei în lunile următoare.
Romsilva vs. Garda Forestieră: 41 vs. 9 structuri teritoriale
În timp ce Romsilva are 41 de direcții silvice, Garda Forestieră funcționează cu doar 9 structuri teritoriale. Întrebată dacă Garda este subdimensionată, ministrul a confirmat că OCDE recomandă creșterea numărului de angajați în această instituție.
„Garda Forestieră are nevoie de personal, dar Romsilva are deja 14.000 de angajați. Trebuie regândită distribuția și structura acestora.”
Criterii de performanță pentru pădurari
Noua strategie va impune și criterii de performanță care nu țin doar de profit. Printre ele: numărul de kilometri de drumuri forestiere reabilitați, funcționarea pepinierelor sau reacția la efectele schimbărilor climatice asupra fondului forestier.
„Dacă o pădure se usucă din cauza schimbărilor climatice, trebuie să vedem ce măsuri au fost luate pentru adaptare. Nu putem accepta ca în 20 de ani să avem o câmpie acolo unde era o pădure.”
Scandalurile din trecut și presiunea reformei
Romsilva a fost recent în centrul unui scandal public, după ce fostul ministru al Mediului, Mircea Fechet, a dezvăluit că la pensionare, unii membri ai conducerii Romsilva au încasat sume de până la 100.000 de euro. În acest context, Diana Buzoianu afirmă că reorganizarea nu ar trebui să fie o surpriză pentru nimeni:
„Discutăm despre această reformă de luni de zile. Nu mai avem timp de grupuri de lucru interminabile. Avem date, știm problemele. Trebuie să acționăm acum, inclusiv pentru a nu pierde fonduri europene.”
Proiectul de reorganizare va fi pus în transparență decizională în următoarele zile, potrivit ministrului.
Reorganizarea Romsilva inițiată de ministrul Diana Buzoianu este parte a unui proces mai amplu, început anterior:
În 2024, Romsilva a atras fonduri de peste 180 mil. lei din PNRR, destinate infrastructurii silvice și modernizării managementului pădurilor – Romsilva a atras în 2024 peste 180 de milioane de lei din PNRR
În februarie 2025, fostul ministru Mircea Fechet a propus o restructurare totală, de „sus până jos”, care prevedea reducerea numărului de direcții și directori – plan criticat de sindicate – Romsilva va fi reorganizată de la structura centrală şi până jos
Inițiativa ministrului Buzoianu continuă aceste demersuri, având ca obiectiv eficientizarea și restructurarea completă a regiei, în vederea protejării fondului forestier și a utilizării eficiente a fondurilor europene.
Articolul Reorganizare majoră la Romsilva: mai puțini directori, mai multă activitate în teren apare prima dată în Agroteca.