Meloni: Italia susţine ideea garanţiilor de securitate bazate pe modelul articolului 5 din Tratatul NATO

Italia susţine eforturile SUA în direcţia păcii, rămâne de partea Ucrainei şi pledează pentru acordarea de garanţii de securitate Ucrainei, după modelul principiului articolului 5 din Tratatul NATO, a declarat prim-ministrul italian Giorgia Meloni în timpul discuţiilor de la Casa Albă, potrivit Ukrinform.

”Este o zi importantă, o nouă faţă după trei ani şi jumătate în care nu am văzut niciun semn din partea Rusiei că ar exista o dorinţă de dialog. Deci, ceva se schimbă, ceva s-a schimbat datorită vouă, datorită şi impasului de pe câmpul de luptă, care a fost obţinut cu curajul ucrainienilor şi cu unitatea pe care noi toţi am oferit-o Ucrainei”, a spus ea.

Ea a subliniat că Italia susţine eforturile preşedintelui SUA de a obţine pacea şi rămâne de partea Ucrainei.

Şefa guvernului italian şi-a exprimat sprijinul pentru aplicarea principiului apărării colective, potrivit căruia un atac asupra unui aliat este considerat un atac asupra tuturor — aşa cum este consacrat în articolul 5 din Tratatul NATO.