Jucătoarea română de tenis și-a trecut în palmares al treilea titlu al carierei, după ce a învins-o în două seturi pe americanca Ann Li.
Sorana s-a impus în fața reprezentantei gazdelor, aflată pe locul al 69-lea WTA, cu scorul de 6-2, 6-4.
Primul set a fost echilibrat până la 2-2, apoi Cîrstea a preluat controlul și a câștigat patru game-uri la rând, profitând de ezitările la serviciu ale adversarei, care și-a ratat singurele două șanse de break.
Totodată, târgovișteanca a avut un serviciu consistent, cu 60% dintre puncte câștigate astfel.
Chiar dacă setul al 2-lea a fost mult mai echilibrat, Sorana Cîrstea l-a adjudecat cu 6-4, arătând un joc solid pe serviciul doi, unde a avut o eficacitate de 75%. Românca a închis finala la a 5-a minge de meci și a obținut primul ei titlu dupăa 4 ani.
A fost a șaptea finală WTA pentru Cîrstea, care mai are în palmares două trofee cucerite la Tashkent și Istanbul, în 2008, respectiv 2021. A mai pierdut patru meciuri cu trofeul pe masă: la Budapesta în 2007, Toronto în 2013, Tașhkent în 2019 și Stasbourg în 2021.
Sorana Cîrstea va participa acum la US Open, ultimul Grand Slam al sezonului, unde va juca în primul tur cu Solana Sierra, din Argentina.