Începând cu 19 septembrie, publicul din România este invitat să trăiască o experiență cinematografică
O poveste inspirată din viața reală
„Dragoste fără Cuvinte!” aduce pe marele ecran o poveste profundă și emoționantă, care explorează dinamica unei familii aflate la intersecția dintre putere, ambiții profesionale și nevoia autentică de iubire. Filmul scoate în evidență realitatea comunității oamenilor cu probleme de auz din România și felul în care aceasta interacționează cu oamenii care nu se confruntă cu astfel de probleme.
Scenarista Ana Lambru a mărturisit că lucrul la acest proiect i-a schimbat perspectiva asupra comunicării:
„Scrierea scenariului ‘Dragoste fără Cuvinte’ a fost o provocare enormă. Până să mă implic în acest proiect, nu avusesem contact direct cu comunitatea surdă. A trebuit să învăț de la zero – să observ cum comunică prin limbajul semnelor, dar și cum simt. Am vrut să arătăm că gesturile și faptele spun mult mai mult decât orice cuvinte. Într-o relație fără vorbe, nu poți ascunde emoțiile. Tocmai de aceea, o astfel de dragoste mi se pare pură și neșlefuită.”
„Dragoste fără Cuvinte!” iese din tiparul obișnuit al producțiilor românești prin tematica sa și prin maniera de a transmite emoția. Este un film despre realitate și autenticitate, despre barierele pe care societatea le pune în fața persoanelor cu deficiențe de auz, dar și despre modul în care acestea găsesc resurse interioare pentru a depăși obstacolele.
„Dragoste fără Cuvinte!”, o poveste inspirată din viața reală. Primul lung-metraj românesc dedicat persoanelor surde și hipoacuzice, din 19 septembrie, în cinematografe
Prin intermediul acestui proiect, comunitatea surdă își face auzită vocea într-un mod simbolic, arătând că „atunci când inima vorbește, rațiunea tace”.
„‘Dragoste fără Cuvinte’ nu este doar un film, este o punte între două lumi. Ne-am dorit să arătăm că, dincolo de barierele sociale sau fizice, oamenii se pot conecta prin emoții autentice. Publicul va descoperi o poveste despre puterea familiei, despre lupta dintre generații, dar mai ales despre iubirea care reușește să învingă prejudecățile. Sunt extrem de bucuros că am putut contribui la o producție care aduce în prim-plan vocea unei comunități prea puțin vizibile.”, declară regizorul Octavian Iacob care subliniază importanța culturală a acestui film.
Filmul beneficiază de o distribuție impresionantă care reușește să redea complexitatea relațiilor umane, de la conflictul tată-fiu, până la puterea iubirii de a transcende diferențele.
Constantin Bebe Cotimanis – în rolul lui Adrian Maller, patriarhul unei familii aflate sub presiunea responsabilităților profesionale și a conflictelor interioare.
Paul Diaconescu – în rolul lui Mihai Maller, fiul risipitor, un tânăr aparent de succes, dar imatur și superficial, aflat într-un proces de transformare.
Eduard Iacovache – în rolul lui Sergiu Maller, fratele surd, simbol al maturității, empatiei și rezilienței.
Jeni Ion – în rolul Alexiei, personaj-cheie și vocea echilibrului, cea care unește lumi și vindecă răni.
Monica Davidescu – în rolul Doamnei Lovin, personaj secundar dar fundamental, vocea rațiunii într-o familie dezbinată.
Ronna Riva – în rolul Emei, elementul antagonist care provoacă tensiuni în companie.
Sorin Constantinescu – în rolul lui Stoicescu, rivalul corporatist lipsit de scrupule.
Premiera oficială a filmului va avea loc pe 19 septembrie, când „Dragoste fără Cuvinte!” va fi disponibil în cinematografele din întreaga țară.