Naţionala României a remizat cu reprezentativa Ciprului, marţi seară, în deplasare, scor 2-2, în grupa H a preliminariilor europene ale Cupei Mondiale din 2026. Tricolorii au condus cu 2-0.
Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, marţi seară, după meciul României cu Cipru, scor 2-2, că nu schimbările au determinat rezultatul, ci atitudinea, el menţionând că în repriza a doua jucătorilor săi “parcă le-au îngheţat picioarele”. Lucescu s-a plâns şi de arbitraj.
“Golul de 1-2 i-a adus pe ei din nou în joc. Au fost foarte multe faulturi şi un arbitraj care după 2-0 nu ne-a mai lăsat să atacăm… Sunt nemulţumit că prima repriză am făcut ceea ce trebuia, dar în repriza a doua parcă le-au îngheţat picioarele. Mai ales fundaşii centrali, ceea ce le-a dat lor posibilitatea să iasă la pressing. Păcat pentru acest rezultat. Este şi o lecţie. Am avut un început de primă repriză excelent. Am avut situaţii foarte bune, nu le-am valorificat şi asta a făcut ca golul lor să răstoarne raportul de forţe. Au fost mult prea pătrunşi de necesitatea de a învinge cu orice preţ şi în momentul în care am avut 2-0 am cedat. Nu schimbările au determinat… Atitudinea. La astfel de meciuri trebuie să o aduci în teren”, a spus Lucescu la Prima TV.
”Nu am reuşit să câştigăm. Am pierdut orice şansă la o calificare directă, şanse mici şi la locul doi. E dureros. În a doua repriză nu am mai fost ca în prima.
Nu ne-a zis nimic în vestiar Mircea Lucescu. Trecem printr-o perioadă mai puţin bună, poate că nici nu am început preliminariile bine cu Bosnia.
Eu cred că e timp până în martie, dacă vom avea şansă să jucăm acel baraj. Ne-am obişnuit să le mulţumim (n.r. fanilor) pentru suport şi să ne cerem scuze pentru rezultat.
Am vorbit, am discutat. Timpul trece repede peste noi. Până acum, nu am fost niciodată aproape de un Campionat Mondial.
Dacă te gândeşti la o şansă peste patru ani, nu ştii dacă vei mai fi aici. E ultima noastră şansă de a mai juca la un Campionat Mondial”, a spus Nicolae Stanciu, la zona mixtă, potrivit digisport.ro.