Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că niciodată nu va fi de acord cu vaccinarea obligatorie.
”Consider că oamenii au dreptul să aleagă dacă folosesc sau nu un tratament medical, dar să alegă informaţi corect şi complet”, argumentează ministrul, subliniind că valul anti-vaccinare a fost instrumentat în scop electoral, iar astfel s-a ajuns într-o situaţie gravă.
”Nu voi fi de acord niciodată cu vaccinarea obligatorie. Consider că oamenii au dreptul să aleagă dacă folosesc sau nu un tratament medical, dar să alegă informaţi corect şi complet. Acest val de anti-vaccinare, de anti-tehnologie, de anti-medicină până la urmă, a apărut după pandemie când anumite formaţiuni din zona politicului, în special, au început să speculeze şi să utilizeze acest lucru în scop electoral. Iată că fenomenul ia o amploare foarte gravă. Dezinformarea medicală – o spun ca să audă toată lumea – dezinformarea medicală din punctul meu de vedere omoară oameni”, a declarat Alexandru Rogobete, joi seară, la TVR Info.
Ministrul s-a întrebat, retoric, cine este vinovat pentru copiii morţi de rujeolă, din cauză că nu au fost imunizaţi prin vaccinare.
Merele de toamnă – cum să le culegi corect pentru prospețime și gust autentic
”Aş vrea să deschid un subiect greu şi delicat. România este pe primul loc la rujeolă pentru copii din Uniunea Europeană, nu doar la număr de cazuri, ci şi la număr de decese. Morţi care puteau fi evitate prin vaccinarea corespunzătoare, nu cu vaccinuri făcute peste noapte, ci cu vaccinuri care se utilizează de 20 de ani sau de 30 de ani. Eu aş pune o întrebare simplă: de aceste decese, de aceşti copii morţi de rujeolă, cine este vinovat?”, a adăugat Alexandru Rogobete.