Lovitură pe piața petrolului – Lukoil își vinde activele internaționale, după sancțiunile impuse de SUA

Uriașul grup petrolier rus a anunțat că își va scoate la vânzare toate activele din străinătate, în urma sancțiunilor americane cauzate de războiul din Ucraina.

 

Agențiile France Presse și Reuters amintesc că președintele Donald Trump a impus săptămâna trecută Rusiei primul pachet important de sancțiuni contra celor mai mari două companii petroliere, Lukoil și Rosneft, declarându-se frustrat de faptul că ofensiva din Ucraina nu a fost oprită.

În comunicatul emis luni seară, Lukoil își motivează decizia astfel: „Din cauza introducerii de măsuri restrictive împotriva companiei și a filialelor sale de către unele state, compania își anunță intenția de a-și vinde activele internaționale”, adăugând că a început deja procesul de licitație, dar fără să menționeze și activele specifice care urmează să fie scoase la vânzare.

Amintim, cu puțin timp înainte de lansarea sancțiunilor, Trump a anulat întâlnirea cu președintele rus Vladimir Putin, planificată în Ungaria, la Budapesta. Președintele rus a declarat între timp că măsurile luate de Washington sunt „serioase”, dar departe de a putea zdrobi economia țării sale, care se află deja sub numeroase restricții internaționale.

Prin aceste ultime sancțiuni vor fi înghețate activele Rosneft și Lukoil din SUA și vor interzice companiilor americane să facă afaceri cu ele. Acestea reprezintă 55% din producția de petrol a Rusiei și se află și pe lista SDN a entităților aflate sub sancțiuni.

Administrația de la Washington a acordat firmelor colaboratoare cu entitățile rusești doar o lună pentru a întrerupe relațiile, altfel se vor confrunta cu sancțiuni secundare, cum ar fi interzicerea accesului la băncile, asiguratorii, comercianții, și transportatorii din SUA.

Printre altele, compania Lukoil deține rafinăria Petrotel de la Ploiești, sau rafinăria Neftohim Burgas din Bulgaria, cea mai mare din Balcani.

Totodată, Lukoil alimentează cu petrol Ungaria și Slovacia, precum și rafinăriei STAR din Turcia, deținută de SOCAR din Azerbaidjan.

rafinăria Lukoil Neftohim Burgas din Bulgaria, cu o capacitate de 190.000 barili pe zi, cea mai mare din Balcani.

Petrotel Ploiești este la vânzare de circa 10 ani, dar nu interesează investitorii fiindcă are instalații învechite ce presupun investiții uriașe.