Amenajarea unui apartament pentru închiriat: 4 sfaturi practice

Amenajarea unui apartament pentru închiriat poate fi un proces complex, de la optimizarea spațiului la crearea unei estetici plăcute și funcționale, cu buget cât mai mic. Totuși, obținerea tuturor acestor caracteristici nu este imposibilă, în special atunci când abordezi procesul de amenajare cu strategie și atenție la detalii.

Descoperă, în cele ce urmează, 4 sfaturi practice care îți pot fi de folos.

1. Alege un mobilier multifuncțional, compartimentat inteligent

Mobilierul multifuncțional are multiple funcționalități, deci poate fi utilizat în mai multe moduri. O canapea extensibilă, de exemplu, poate fi utilizată atât în scop de relaxare, pe timpul zilei, cât și ca pat suplimentar, pe timpul nopții. De aceea, investiția într-o canapea extensibilă poate fi utilă, atunci când amenajezi un apartament mic pentru închiriat.

Și patul cu spațiu de depozitare sub saltea poate fi o alegere potrivită. Acesta este excelent pentru a avea spațiu de depozitare în dormitor. Chiriașii pot depozita lucruri personale, cum ar fi lenjeria de pat sau hainele de sezon, fără să aglomereze inutil spațiul.

În ceea ce privește bucătăria, asigură-te că alegi un mobilier bucatarie care oferă suficient spațiu de depozitare pentru vase, ustensile, electrocasnice și provizii. Optează pentru dulapuri, sertare și rafturi bine organizate, care să faciliteze accesul la obiectele necesare în timpul gătitului. Și în amenajarea băii poți să aplici același principiu. Chiar dacă spațiul este mic, alege dulapuri inteligent compartimentate, care să ofere cât mai mult spațiu pentru depozitare.

2. Folosește culori neutre

Culorile neutre oferă potențialilor chiriași un cadru liniștit, pe care pot să îl personalizeze ușor, în funcție de preferințe și nevoi. Astfel, nu există riscul ca nuanțele să fie prea îndrăznețe ori să-i descurajeze pe potențialii chiriași.

De exemplu, nuanțele de alb, gri, bej sau cele de crem sunt extrem de versatile și pot fi combinate cu ușurință cu diverse stiluri de mobilier și decor. Aceste culori se integrează armonios în orice design interior și oferă un fundal perfect pentru accentele de culoare dorite de chiriași. Acestea creează și o senzație de spațiu deschis și lumină în încăpere, deoarece reflectă mai bine lumina naturală.

3. Acordă atenție accesoriilor decorative

Accesoriile decorative pot adăuga stil și eleganță spațiului, făcându-l mai atrăgător pentru chiriași. Mai mult decât atât, partea bună este că nici nu necesită investiții considerabile.

Pernele decorative, de exemplu, pot fi folosite pentru a aduce culoare și textură într-un living sau dormitor. Alegerea pernelor în culori și modele complementare poate îmbunătăți aspectul general al mobilierului.

Nici plantele de interior nu ar trebui scăpate din vedere, atunci când vorbim despre amenajarea unui apartament pentru închiriat. Aceasta nu doar că adaugă un element natural în locuință, dar pot îmbunătăți și calitatea aerului din interior. Plantele ușor de întreținut, precum dracena sau feriga de Boston, sunt alegeri populare pentru apartamentele de închiriat.

Pentru a completa atmosfera confortabilă și relaxantă, alege un covor moale și plăcut la atingere, perdele transparente și draperii opace. Folosește-te de nuanțele de culori menționate mai sus, pentru a obține un design echilibrat.

4. Asigură confortul termic și fonic necesar

Dacă amenajezi apartamentul de la zero și îți permite bugetul, izolează pereții astfel încât să asiguri confortul termic și fonic chiriașilor tăi. Acest aspect îți va permite, ulterior, să crești valoarea chiriei, întrucât îmbunătățește concret calitatea vieții.

În timp ce izolația pentru confort termic asigură menținerea unei temperaturi optime în locuință indiferent de anotimp, izolația acustică asigură liniștea și intimitatea căminului.

Concluzionând, prin  aplicarea celor 4 sfaturi practice, prezentate în acest articol, poți crea un mediu locativ atrăgător și confortabil, care să atragă chiriași de calitate și care să genereze un randament financiar satisfăcător.

Articolul Amenajarea unui apartament pentru închiriat: 4 sfaturi practice a fost publicat prima dată în Money Buzz! • Știri Economice, Știri Financiare, Știri Business