Regele Charles îi retrage fratelui său Andrew titlurile şi reşedinţa

Regele Charles al Marii Britanii i-a retras fratele său mai mic, Andrew, titlul de prinţ şi l-a obligat să părăsească reşedinţa din Windsor, a anunţat joi Palatul Buckingham, încercând astfel să distanţeze familia regală de scandalul Jeffrey Epstein în care este implicat, relatează Reuters.

 

Andrew, în vârstă de 65 de ani, fratele mai mic al lui Charles şi al doilea fiu al regretatei regine Elizabeth, a fost supus unei presiuni crescânde în ultimii ani din cauza comportamentului său şi a legăturilor sale cu infractorul sexual Jeffrey Epstein, între timp decedat.

La începutul acestei luni, el a fost obligat să renunţe la titlul de duce de York. Charles şi-a intensificat acum acţiunile împotriva lui Andrew, retrăgându-i toate titlurile, astfel încât acesta va fi cunoscut doar sub numele de Andrew Mountbatten Windsor.

Declaraţia Palatului Buckingham a precizat că Andrew a primit o notificare oficială prin care i se cere să renunţe la contractul de închiriere a conacului său Royal Lodge din Windsor Estate, la vest de Londra, urmând să se mute într-o locuinţă privată alternativă din domeniul Sandringham, în estul Angliei.

Decizia regelui Charles, care încă urmează un tratament regulat pentru cancer, reprezintă una dintre cele mai dramatice măsuri luate împotriva unui membru al familiei regale în istoria modernă a Marii Britanii.

 

„Aceste sancţiuni sunt considerate necesare, în ciuda faptului că el continuă să nege acuzaţiile aduse împotriva sa”, a declarat Palatul regal. „Majestăţile Lor doresc să clarifice că gândurile şi simpatia lor au fost şi vor rămâne alături de victimele şi supravieţuitorii oricărei forme de abuz”, precizează comunicatul.

Andrew a fost cândva considerat un ofiţer naval elegant şi a servit în armată în timpul războiului cu Argentina pentru Insulele Falkland, la începutul anilor 1980.

El a fost forţat să demisioneze din funcţia de ambasador comercial itinerant al Regatului Unit în 2011, înainte de a renunţa la toate îndatoririle regale în 2019, iar apoi a fost lipsit de titlurile sale militare şi de patronajul regal în 2022, pe fondul acuzaţiilor de comportament sexual necorespunzător, pe care le-a negat întotdeauna.

În acel an, el a ajuns la o înţelegere în procesul intentat de Virginia Giuffre, care a murit în aprilie şi care l-a acuzat că a abuzat sexual de ea când era adolescentă. Andrew a negat întotdeauna acuzaţiile ei, care au revenit recent în atenţia publicului odată cu lansarea memoriilor ei. În cartea sa, ea a spus că Andrew, „mândru de statutul său”, credea că era dreptul său din naştere să întreţină relaţii sexuale cu ea.

Preţul aurului a crescut

La începutul acestei luni, corespondenţa dintre Andrew şi Epstein din 2011, publicată de Mail on Sunday şi The Sun, a dezvăluit că Andrew i-a spus lui Epstein că ar trebui să „păstreze legătura strânsă” şi că „vor mai juca în curând”.