Lanțul de cofetării Dulcinella deschide unități la București, Iași și Suceava

Brandul Dulcinella, originar din Republica Moldova și prezent în România din anul 2019, anunță extinderea rețelei de cofetării în București, Iași și Suceava.

În București, noile locații Dulcinella s-au deschis în Promenada Mall și Mega Mall, venind sa completeze celelalte 5 locații din zonele Grivița, Ștefan cel Mare, Pantelimon, Iuliu Maniu și Brâncoveanu.

Noile cofetării din regiunea Moldovei s-au deschis în Iulius Mall Suceava și Palas Iași, alăturându-se unităților din Bacău, Botoșani, Roman, Piatra Neamț, Pașcani și Fălticeni.

Dulcinella este un brand fondat în anul 2005, în Republica Moldova, iar pe plan local are o fabrică la Târgu Neamț și peste 120 angajati. Din 2024, compania este deținută de fondul de investiții Cornelius H Group.

CITEȘTE ȘI: În București Mall s-a deschis o cofetărie raw-vegană

Articolul Lanțul de cofetării Dulcinella deschide unități la București, Iași și Suceava a fost publicat prima dată în Money Buzz! • Știri Economice, Știri Financiare, Știri Business