În 2025 se observă o creștere a ponderii celor care sunt interesați să cumpere o locuință, de la 37% din total în 2023, la 59% în 2025, pe fondul stabilizării dobânzilor și al unui interes crescut pentru stabilitate locativă.
În schimb, segmentul de închiriere, deși rămâne activ, înregistrează o scădere notabilă, de la 48% în 2023 la 27% în 2025, arată un sondaj realizat de iO Partners în colaborare cu Storia.
Clienții interesați să închirieze o locuință în următoarele 12 luni preferă apartamentele cu două camere (41% din total), urmate de studiouri (34%), apartamente cu 3 camere (15%), restul de 10% fiind reprezentat de apartamente cu 4+ camere și case.
În ceea ce privește achiziția, topul este dominat tot de apartamentele cu două camere (29%), urmate la mică distanță de cele de 3 camere (27%) și de case (25%). Cele mai mici ponderi la au studiourile (11%) și apartamentele mari (8%).
Față de 2023, a crescut interesul pentru apartamentele mari (3+ camere) și case, atât la achiziție cât și la închiriere, în timp ce cererea pentru garsoniere și apartamente cu două camere este în scădere.
Ce îi face pe români să își dorească o locuință
Dorința de stabilitate rămâne principala motivație pentru cei interesați de achiziția unei locuințe (76%), fiind corelată cu existența sumei necesare pentru achiziție, eligibilitatea pentru credit sau o rată lunară comparabilă cu nivelul actual al chiriei.
În ultimii doi ani a crescut cu aproximativ 50% interesul pentru achiziție în rândul persoanelor cu venituri lunare de până în 8.000 de lei pe gospodărie, în detrimentul închirierii, achiziția unei locuințe fiind văzută ca o soluție mai sigură și mai avantajoasă.
Față de 2023, s-a dublat ponderea persoanelor care locuiesc singure și se orientează către achiziție, în loc să închirieze. De asemenea, și în rândul cuplurilor fără copii se remarcă o creștere de 60% a interesului pentru achiziție.
În schimb, cei mai mulți dintre chiriași sunt condiționați de faptul că nu își permit încă achiziția unei locuințe, ponderea acestora crescând cu 30% față de 2023. În plan secundar, aceștia își doresc mai multă flexibilitate, motivație aflată și ea în creștere, cu aproximativ 35%.
Articolul A crescut numărul românilor interesați de achiziția unei locuințe a fost publicat prima dată în Money Buzz! • Știri Economice, Știri Financiare, Știri Business