Arctic Stream a încheiat primul semestru (S1) al anului 2025 cu o cifră de afaceri de 30,41 milioane de lei (6,01 milioane de euro), în scădere cu 59% față de S1 2024. Pierderea înregistrată s-a ridicat la 2,58 milioane de lei.
Pierderea a fost cauzată atât de diminuarea profitului operațional (minus 1,02 milioane de lei), cât și de reevaluarea deținerilor în USD (valuta în care se achiziționează majoritatea soluțiilor), în minus cu 1,55 milioane de lei.
Rezultatele sub așteptări din primele două trimestre survin unui început de an lent, fără proiecte semnificative din anul anterior, fiind influențate și de contextul economic dificil, în care bugetele clienților au fost aprobate cu întârziere.
Cu toate că veniturile înregistrate în prima jumătate de an se află la 21% din nivelul anticipat în Bugetul de Venituri și Cheltuieli (BVC) al companiei, Arctic Stream așteaptă evoluția proiectelor din trimestrul al treilea (T3), pentru a anunța un eventual update operațional.
Până atunci, se așteaptă finalizarea unor proiecte amânate din T1 și T2, iar managementul companiei va avea o imagine mai clară asupra realizărilor în raport cu estimările din BVC.
Articolul Afaceri în scădere și pierderi de 2,58 milioane lei pentru Arctic Stream în primul semestru a fost publicat prima dată în Money Buzz! • Știri Economice, Știri Financiare, Știri Business