Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat vineri decretul prin care îl desemnează pe Alexandru Munteanu în calitate de candidat la funcția de prim-ministru. Decizia vine în urma consultărilor cu grupurile parlamentare și marchează începutul procesului de constituire a noului executiv.
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), care deține majoritatea în parlamentul de la Chișinău, și-a anunțat deja sprijinul pentru candidatura lui Munteanu.
Prioritățile noului guvern: de la pace la aderarea la UE
Maia Sandu i-a urat succes lui Alexandru Munteanu în formarea unui Guvern capabil să obțină încrederea Parlamentului și să răspundă așteptărilor cetățenilor.
Principalele obiective stabilite de șefa statului pentru noul executiv sunt:
- Protejarea păcii.
- Pregătirea țării pentru aderarea la UE.
- Consolidarea economiei.
- Creșterea standardelor de viață ale oamenilor.
Liderul formațiunii majoritare, Igor Grosu (PAS), a subliniat că Alexandru Munteanu are profilul și experiența necesare pentru nevoile actuale ale țării, punând accent pe creșterea economică și pe continuarea direcției de dezvoltare europeană a Republicii Moldova.
Vezi și Maia Sandu, mesaj de susţinere pentru Nicuşor Dan
Următorul pas procedural implică prezentarea programului de guvernare și a listei miniștrilor în fața Parlamentului, unde noul executiv va solicita votul de încredere pentru a fi învestit în funcție.


