ANAF verifică transferurile de bani între rude și impune un impozit de 70% pe sumele nejustificate

ANAF a început să monitorizeze transferurile de bani între rude și, recent, a introdus un impozit de 70% asupra acestora, considerând că sumele respective nu pot fi identificate, chiar dacă au fost deja declarate și impozitate. Un exemplu în acest sens este cazul unui antreprenor care a transmis bani din dividende fiicei sale. Potrivit unui avocat, este vorba inclusiv de sumele acordate în numerar.

În cadrul unei verificări fiscale, inspectorii ANAF i-au cerut fiicei să furnizeze documente justificative pentru a demonstra sursa banilor, mai exact, să ateste proveniența sumelor primite de la tatăl său, așa cum reiese din declarația notariala oferită de acesta. Deși sursa banilor poate fi identificată, ANAF susține că este posibil ca aceștia să provină din alte surse, refuzând astfel să recunoască originea lor.

În acest context, inspectorii au decis să impună un impozit de 70%, aplicat la diferența dintre totalul fondurilor utilizate și sursele identificate.

”Acesta este deja al doilea caz în care absența documentelor justificative pentru transferurile de bani între rude conduce la sancțiuni fiscale severe pentru persoanele fizice verificate,” a declarat Luisiana Dobrinescu, avocat, managing partner Dobrinescu Dobrev SCA pentru Profit.ro.

Un alt exemplu similar a avut loc în cazul unei pensionare, care a primit 20.000 de euro de la fiul său pentru achiziționarea unei case.

În trecut, impozitul pentru astfel de sume era de 16%, însă acum, conform reglementărilor recente, s-a majorat la 70%.

În această situație, pensionara a contestat decizia de impunere emisă pentru că nu a avut documente justificative pentru suma primită.

Avocatul recomandă ca, pentru a evita astfel de probleme cu ANAF, românii să folosească plăți prin internet banking și să menționeze clar destinația banilor în tranzacțiile realizate.

De la 1 iulie 2024, prin Legea 296/2023, impozitul pe sumele a căror sursă nu poate fi identificată a fost majorat semnificativ de la 16% la 70%. Singurele excepții de la această reglementare sunt sumele primite cu ocazia nunților și botezurilor, conform unui comunicat emis de ANAF anul trecut.