Producătorul de țevi Artrom Steel Tubes, cu operațiuni în România la Reșița și Slatina, anunță investiții de peste șase milioane de euro în măsuri de reducere a emisiilor de carbon și a consumului de combustibil.
În acest sens, compania a încheiat parteneriate cu o serie de furnizori consacrați în industria metalurgică din Europa, care vor asigura retehnologizarea unor procese de producție pe parcusul anului.
Întreprinderea a început procesul de modernizare a cuptorului de încălzire a blocurilor pentru formarea țevilor în vederea laminării, cu sprijinul companiei italiene SMS Spa și a Vesuvius Europe GmbH.
Procesul presupune refacerea completă a zidăriei, precum și instalarea unui nou set de arzătoare radiante, a unui sistem nou de control al combustiei și înlocuirea nivelului de automatizare.
Modernizarea cuptorului permite diminuarea consumului de gaze naturale, care influențează în mod direct reducerea amprentei de carbon a uzinei de țevi.
Procesul susține, de asemenea, posibilitatea utilizării hidrogenului, care va contribui la neutralitatea climatică. Retehnologizarea va fi finalizată pe parcursul acestui an.
De asemenea, un alt demers al întreprinderii vizează eficientizarea și decarbonizarea producției proprii de oțel folosit pentru fabricarea țevilor, precum și a reducerii semnificative a costurilor de producție aferente fluxului de fabricație din cadrul uzinelor din Reșița și Slatina.
CITEȘTE ȘI: Romstal va deschide un nou showroom la Slatina
MONEY BUZZ | ȘTIRI BUSINESS| ȘTIRI ECONOMICE | ȘTIRI FINANCIARE |
Articolul Artrom Steel Tubes anunță investiții de peste 6 milioane euro în decarbonizare a fost publicat prima dată în Money Buzz! • Știri Economice, Știri Financiare, Știri Business