Benjamin Netanyahu schimbă oameni importanți din Guvern

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu joacă aproape de neînțeles pentru majoritatea liderilor lumii și schimbă miniștrii importanți din cabinetul său înainte de rezultatul final de la alegerile din America. Astfel, Netanyahu l-a demis pe ministrul Apărării Yoav Gallant după luni de ciocniri din cauza politicii interne, spune presa oficială, și a diferendelor legate de eforturile de război ale țării. Acesta este unul dintre motive, crede CNN.

Într-o declarație înregistrată marți seara, 5 noiembrie, Netanyahu a spus că „în ultimele luni, această încredere între mine și ministrul Apărării a dispărut”.

Israel Katz, în prezent ministru de Externe, va deveni ministru al Apărării, iar Gideon Sa’ar îl va înlocui pe Katz ca ministru de Externe, a anunțat marți, 5 noiembrie, biroul primului ministru.

Gallant a răspuns la decizia lui Netanyahu la scurt timp după ce a fost făcută publică, postând pe X că „securitatea Israelului a fost și va fi întotdeauna misiunea mea, pe tot parcursul vieții”.

- Publicitate -Domeniile Ostrov

Clasa politică din Israel speculează de mult timp faptul că Netanyahu l-ar putea demite pe Gallant pentru a-l înlocui cu un aliat politic, în scopul consolidării puterii sale interne. Premierul se confruntă cu mari dificultăți în menținerea controlului asupra coaliției de guvernare, o combinație complexă de interese divergente, iar prăbușirea acesteia ar putea însemna sfârșitul mandatului său.

Relația dintre cei doi bărbați a fost rareori cordială și adesea caustică. Ea a fost afectată de starea negocierilor cu Hamas, de strategia militară a Israelului, dar și de încercarea lui Netanyahu de a aduce o revizuire radicală sistemului judiciar în 2023.

Netanyahu și Gallant au fost adesea în dezacord, mai ales cu privire la războiul din Gaza. În august, Gallant a spus unei comisii Knesset, cu ușile închise, că obiectivul lui Netanyahu de „victorie absolută” în Gaza a fost „un nonsens”, potrivit presei israeliene. Netanyahu a făcut apoi pasul extraordinar de a lansa o declarație de presă în care l-a acuzat pe Gallant că a adoptat o „narațiune anti-israeliană”.

Gallant a fost, de asemenea, extrem de critic față de accentul pus de Netanyahu pe controlul israelian asupra unei fâșii de teritoriu de-a lungul graniței Gaza-Egipt, cunoscută sub numele de Coridorul Philadelphi. În cabinet, el a votat împotriva continuării ocupației acolo, considerând-o ca o piedică în calea unui acord de încetare a focului și a eliberării ostaticilor. „Dacă vrem ostaticii în viață, nu avem timp”, a spus el.

Netanyahu s-a confruntat cu presiuni din partea membrilor de extremă dreaptă ai cabinetului său pentru a-l demite, ministrul Securității Naționale, Itamar Ben-Gvir, afirmând în septembrie că a cerut de luni de zile înlăturarea lui Gallant „și a sosit momentul să o facă imediat”.

Ungaria va pierde 1 miliard de euro din fondurile UE

Ungaria este pe punctul de a pierde 1 miliard de euro din banii UE, care au fost blocaţi din...