Benvenuti redeschide sub un nou concept magazinul din Shopping City Deva  

Brandul românesc de încălțăminte și marochinărie Benvenuti redeschide magazinul din Shopping City Deva, într-un spațiu complet renovat și cu un design modern, gândit pentru o experiență de shopping premium.

Investiția în noul magazin se ridică la aproximativ 70.000 euro, iar stocul de marfă disponibil în această unitate este de peste 400.000 euro, oferind o gamă variată de produse din piele naturală, precum încălțăminte și accesorii de marochinărie.

Redeschiderea magazinului din Deva face parte din strategia noastră de a aduce fiecare locație Benvenuti la cele mai înalte standarde de design și funcționalitate

Adrian Câzu, Director de Dezvoltare Benvenuti

În perioada următoare, Benvenuti va remodela și magazinele din Târgu Jiu și Alba Iulia, care vor fi aduse la același concept modern, cu accent pe design, confort și experiență de shopping.

În magazinele companiei sunt comercializate articole de încălțăminte și marochinărie, atât private labels Benvenuti, Enzo Bertini, Luca Di Gioia, Solo Donna, TheZeus, dar și de la branduri precum Crocs, New Balance, Skechers, Jeep și Valentino.

Articolul Benvenuti redeschide sub un nou concept magazinul din Shopping City Deva   a fost publicat prima dată în Money Buzz! • Știri Economice, Știri Financiare, Știri Business