5 to go încheie al zecelea an de prezență pe piață cu peste 700 de locații active, o rețea extinsă în 160 de orașe din România și o comunitate de 315 antreprenori care fac parte din cel mai mare lanț de cafenele din țară.
Anul 2025 a însemnat pentru 5 to go un număr de 98 de noi cafenele deschise, 53 de noi parteneri în sistemul de franciză național și peste 21.7 milioane de vizite în locațiile 5 to go. la finalul anului, cifra de afaceri va depăși 65 milioane de euro.
Interesant, au fost vândute 6,9 milioane de latte-uri, în continuare băutura preferată de clienții 5 to go. Au fost utilizați 3,6 milioane de litri de lapte, la care se adaugă 370.000 litri de băuturi vegetale alternative, alegerea a 10,5% dintre consumatori.
Expansiune accelerată pe piețele externe
5 to go a intrat pe piața din Bulgaria, prin semnarea primelor francize la Sofia, iar în Republica Moldova, la doar un an de la intrarea pe această piață, brandul va inaugura a 5-a cafenea până la finalul lunii decembrie 2025, alături de cele 12 spații de tip coffee corner deja funcționale. Totodată, prima cafenea 5 to go din Irlanda este în pregătire pentru lansare.
Articolul Bilanț 5 to go la final de 2025: 720 de cafenele, 21 milioane de vizite, 160 de orașe a fost publicat prima dată în Money Buzz! • Știri Economice, Știri Financiare, Știri Business


