Începând din această vară, Arena Națională va găzdui un festival de amploare internațională, organizat la cele mai înalte standarde. Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat semnarea unui protocol de colaborare cu UNTOLD UNIVERSE, marcând astfel transformarea Bucureștiului într-o nouă destinație de top pentru iubitorii de festivaluri.
Bucureștiul va găzdui un festival internațional organizat de Untold. Evenimentul se va desfășura pe Arena Națională
„Festivalul va aduce artiști internaționali, va crește anual și va deveni un nou reper pe scena evenimentelor din Europa. Dincolo de o experiență memorabilă pentru bucureșteni și turiști, acest proiect va avea un impact pozitiv asupra economiei locale, sprijinind HoReCa, transportul, serviciile și crearea de locuri de muncă. Mă bucur că, după mai multe discuții cu organizatorii UNTOLD, am găsit soluțiile potrivite pentru ca acest festival să prindă viață în Capitală. Vom colabora pentru a asigura desfășurarea evenimentului în cele mai bune condiții, respectând toate normele de siguranță și mediu.”
Organizatorii vor anunța în curând numele festivalului, data exactă și primii artiști confirmați. „Urmează un nou capitol pentru București, și mă bucur să fim parte din această poveste”, a declarat primarul Capitalei.
Într-un comunicat de presă, grupul UNTOLD a anunțat că va investi fonduri proprii pentru a crea un nou festival de anvergură internațională, care va crește de la an la an și va deveni o atracție majoră în Europa de Est.
„Festivalul de pe Arena Națională va fi organizat la cele mai înalte standarde, așa cum grupul UNTOLD și-a obișnuit fanii și partenerii în cei peste 10 ani de activitate, respectând toate normele în vigoare. Mai mult, evenimentul va avea un impact economic semnificativ asupra Bucureștiului, atât prin taxele și impozitele generate, cât și prin oportunitățile de afaceri create anual în jurul acestui ecosistem”, a declarat Bogdan Buta, Fondator & CEO UNTOLD UNIVERSE.
„Suntem bucuroși că, după numeroase discuții cu Nicușor Dan și echipa sa, putem confirma un nou proiect al grupului nostru în București, unde știm că suntem așteptați de ani de zile! Ne dorim ca prima ediție să aibă loc chiar din această vară, deși știm că va fi o provocare. Totuși, vrem să descoperim cât mai repede ce își doresc bucureștenii de la un festival.
Cu experiența acumulată în România și Dubai și cu lecțiile pe care le vom învăța începând din acest an, sunt sigur că festivalul va crește de la o ediție la alta și va deveni un motiv de mândrie pentru Capitală. Îi invităm pe toți cei care ne urmăresc să rămână alături pentru a afla, în curând, toate detaliile acestui nou proiect”, a declarat Edy Chereji, Co-fondator & Chief of Public Affairs UNTOLD UNIVERSE.
Noul festival devine primul eveniment de anvergură organizat de UNTOLD UNIVERSE în capitala României, în același timp în care, grupul se pregătește pentru ediția aniversară de 10 ani a mega festivalului UNTOLD de la Cluj-Napoca, dar și pentru a doua ediție a celui mai mare festival organizat vreodată în Emiratele Arabe Unite, UNTOLD DUBAI, mai spun cei de la Untold Universe.
Sursa: economica.ro