Buziuc: „Perioada de la Steaua a fost grea. Nu am reușit să mă adaptez”

Atacantul Alexandru Buziuc, care s-a transferat în această iarnă de la Steaua la Ceahlăul Piatra Neamț, a vorbit într-o conferință de presă despre perioada petrecută în Ghencea și planurile de viitor.

Perioada de la Steaua a fost grea, e un club care își dorește accederea în prima ligă și din păcate nu au reușit să facă demersurile necesare pentru a promova. Nici nu am reușit să mă adaptez, de aceea am decis să merg undeva unde să prind mai multe minute

Alexandru Buziuc

Acesta a adăugat că a ales Ceahlăul pentru că „am mai colaborat cu domnul Pustai, m-a dorit aici, este și mai aproape de casă și chiar că am urmărit echipa și mi-a plăcut foarte mult cum a jucat în prima parte a campionatului”.

Alexandru Buziuc, 29 de ani, a ajuns la Steaua la începutul acestui sezon și a jucat 644 de minute pentru „militari”. A evoluat în 12 partide de Liga 2 și 4 de Cupa României, marcând un singur gol.

ȘTIRI FOTBAL | ȘTIRI SUPERLIGA | ȘTIRI LIGA 2 | ȘTIRI STEAUA

Articolul Buziuc: „Perioada de la Steaua a fost grea. Nu am reușit să mă adaptez” apare prima dată în Goool.ro | Știri Fotbal, Știri Liga 1, Știri Liga 2.

Atac rusesc cu drone asupra Liov, regiune aflată la granița cu Polonia. O persoană rănită și mai multe clădiri avariate

Vladimir Ionescu (www.b1tv.ro) Un atac rusesc cu dronă asupra regiunii Liov din vestul Ucrainei, care se află la granița...