Ce locuri din România poți vizita în toamna anului 2024. Destinații care nu te vor dezamăgi

România este o țară cu peisaje de o frumusețe impresionantă, care îți taie respirația. În acest sezon, există numeroase destinații ce merită explorate. Descoperă mai jos câteva locuri din România pe care le poți vizita în toamna anului 2024.

Ce locuri din România poți vizita în toamna anului 2024

Priveliștile impresionante, atracțiile turistice și pădurile de munte înveșmântate în culori vibrante îți pot oferi liniștea și energia de care ai nevoie în această perioadă.

Am pregătit pentru tine o selecție a celor mai impresionante destinații din România pe care le poți explora în această toamnă. Deși unele dintre ele îți pot fi deja familiare, fiecare vizită oferă o nouă ocazie de a redescoperi farmecul lor.

Acum, odată cu încheierea verii, poți să te bucuri de transformările spectaculoase ale naturii. Toamna are un farmec aparte, iar ar fi păcat să o lași să treacă fără să te aventurezi afară.

Sighișoara

Panoramic view over the medieval fortress Sighisoara city, Transylvania, Romania

Sighișoara este una dintre cele mai bine conservate și fermecătoare cetăți medievale din Europa, conform visitbucharest.today. Este și unul dintre puținele orașe fortificate din lume care sunt încă locuite. Declarată monument istoric, Sighișoara atrage turiști an de an. Străzile șerpuite și pietruite te vor purta printr-un peisaj de basm, între case vechi dar elegant restaurate.

Sibiu

Sibiul este o altă destinație de weekend perfectă pentru a fi vizitată în orice anotimp, dar culorile toamnei îi adaugă un farmec aparte. Fostă Capitală Culturală Europeană în 2007, acest oraș medieval este unul dintre cele mai frumoase din România. Nu lipsesc nici evenimentele culturale, astfel că poți avea norocul de a prinde un spectacol captivant în timpul vizitei tale.

Vezi și: Care sunt cele mai frumoase plaje din Cuba?

Brașov și Poiana Brașov

Brașovul și Poiana Brașov sunt destinații ideale pentru o escapadă de toamnă alături de cei dragi. În Piața Sfatului, poți admira clădirile istorice frumos conservate, savura o cafea în liniște și te poți bucura de peisajul pitoresc al orașului. De asemenea, nu trebuie să ratezi Biserica Neagră, traseul către Tâmpa sau Grădina Zoologică Brașov.

Transfăgărășan

Transfăgărășanul (DN7C) este, fără îndoială, cel mai faimos drum din România. Culorile toamnei se dezvăluie spectaculos de-a lungul acestui traseu impresionant. Cu o lungime de 90 km și atingând o altitudine de 2.042 metri, este al doilea cel mai înalt drum din țară, după Transalpina. Lacul Bâlea, situat aproape de cel mai înalt punct al drumului, îți oferă un peisaj de vis.

Viscri

Viscri, un mic sat transilvănean, a câștigat faimă internațională după ce Regele Charles a achiziționat aici o casă și a promovat frumusețea locului. În Viscri, poți experimenta viața autentică a satului, cazându-te într-o casă tradițională, vizitând una dintre cele mai vechi biserici fortificate din Transilvania și bucurându-te de preparatele locale. Acest loc liniștit, ideal pentru familii cu copii, este unul dintre cele mai frumoase de vizitat în acest sezon.

1500 de euro în contul fermierilor înscrişi în Programul Tomata

Fermierii înscrişi în Programul Tomata vor primi în conturi în zilele următoare a doua tranşă de 1.500 euro, a...