CE recomandă reducerea emisiilor de CO2 cu 90% până în 2040

Comisia Europeană recomandă o reducere netă cu 90% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2040 comparativ cu nivelurile din 1990. Una dintre condițiile reușitei acestui plan este stabilirea rapidă a unui preț pentru CO2.

„Stabilirea unui obiectiv climatic pentru 2040 va ajuta industria, investitorii, cetățenii și guvernele europene să ia decizii în acest deceniu care vor menține UE pe calea cea bună pentru a-și îndeplini obiectivul de neutralitate climatică în 2050”, susține CE.

Realizarea unei reduceri a emisiilor cu 90% până în 2040 va necesita îndeplinirea unei serii de condiții favorizante. Punctul de plecare este punerea în aplicare integrală a legislației existente de reducere a emisiilor cu cel puțin 55% până în 2030.

Atingerea obiectivului recomandat de 90% va necesita atât reducerea emisiilor, cât și eliminarea dioxidului de carbon.

Aceasta va necesita implementarea tehnologiilor de captare și stocare a dioxidului de carbon, precum și utilizarea carbonului captat în industrie.

După alegerile europene, următoarea Comisie va face o propunere legislativă, care va fi convenită cu Parlamentul European și cu statele membre, astfel cum se prevede în Legea europeană a climei.

Această recomandare este conformă cu avizul Consiliului științific consultativ european privind schimbările climatice (ESABCC) și cu angajamentele asumate de UE în cadrul Acordului de la Paris.

Previzibilitate și durabilitate

„Prin această planificare prospectivă, este posibil să se modeleze o societate prosperă, competitivă și echitabilă, să se decarbonizeze industria și sistemele energetice ale UE și să se asigure că Europa este o destinație principală pentru investiții, cu locuri de muncă stabile și adaptate exigențelor viitorului”, potrivit unui comunicat al CE.

CE apreciază că reducerea emisiilor va consolida independența energetică a UE față de importurile de combustibili fosili, care au reprezentat peste 4% din PIB în 2022.

Comunicatul susține că numai în ultimii cinci ani, daunele economice legate de climă în Europa sunt estimate la 170 miliarde de euro.

„Pactul verde trebuie să devină acum un pact de decarbonizare industrială care să se bazeze pe punctele forte industriale existente, cum ar fi energia eoliană, hidroenergia și electrolizoarele, și să continue să sporească capacitatea de producție internă în sectoare de creștere precum bateriile, vehiculele electrice, pompele de căldură, energia solară fotovoltaică, CUC/CSC, biogazul și biometanul, precum și economia circular”, se spune în comunicat.

Stabilirea prețului carbonului și accesul la finanțare sunt, de asemenea, esențiale pentru realizarea obiectivelor de reducere a emisiilor de către industria europeană.

CE va institui un grup operativ specific pentru a elabora o abordare globală a stabilirii prețului carbonului și a piețelor carbonului.

Europa va trebui, de asemenea, să mobilizeze combinația adecvată de investiții din sectorul privat și din cel public pentru ca economia europeană să devină „atât durabilă, cât și competitive”.

În următorii ani va fi necesară o abordare europeană în materie de finanțare, în strânsă cooperare cu statele membre.

„Ritmul decarbonizării va depinde de disponibilitatea tehnologiilor care oferă soluții fără emisii de dioxid de carbon, precum și de utilizarea eficientă a resurselor într-o economie circulară”, potrivit sursei citate.

Kremlinul dezminte că Vladimir Putin ar fi discutat telefonic cu Donald Trump

Magda Dragu (gds.ro) Kremlinul a dezminţit luni că preşedintele rus, Vladimir Putin, şi preşedintele ales al SUA, Donald Trump,...