Companiile au închiriat în primul semestru al acestui an spații industriale și logistice cu o suprafață totală de peste jumătate de milion metri pătrați, volum în creștere cu 25% comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit raportului Romania Industrial Marketbeat Q2 2025 al Cushman & Wakefield Echinox.
Mai mult, primul semestru din 2025 se clasează drept al treilea cel mai performant semestru I din ultimii 12 ani, fiind cu 45% peste media primelor semestre din perioada analizată. Cererea nouă, excluzând contractele de renegociere, și-a menținut ponderea majoritară (66% din suprafața tranzacționată în intervalul analizat).
București rămâne principala piață preferată de chiriașii de spații industriale și logistice, cu 70% din totalul spațiilor închiriate în S1 2025 (359.100 metri pătrați), acesta fiind urmat de Timișoara cu 13% (69.400 metri pătrați), al doilea cel mai mare hub industrial din țară.
Cele mai mari contracte încheiate în trimestrul al doilea sunt reprezentate exclusiv de renegocieri, una de 16.000 metri pătrați semnată de Kyocera în CTPark Timișoara Ghiroda, și o altă tranzacție de 11.000 metri pătrați realizată de Sarantis în WDP Park Dragomirești.
Ce industrii au închiriat spații în primul semestru al anului
160.000 metri pătrați au fost contractați de către operatorii de logistică și distribuție reprezentând peste 30% din volumul tranzactiilor, 133.000 metri pătrați au fost închiriați de companiile de retail, e-commerce și FMCG (26%), în timp ce sectorul de producție și industrie auto au semnat 27.000 metri pătrați, cu o pondere de 5 -6 % din total.
România se apropie de 8 milioane metri pătrați de spații logistice și industriale
Stocul modern de spații industriale și logistice a ajuns la 7,75 milioane metri pătrați la sfârșitul trimestrului II, în condițiile în care dezvoltatorii au finalizat în primele șase luni ale anului proiecte noi cu o suprafață totală închiriabilă de circa 184.100 metri pătrați, în creștere cu 77% față de perioada similară a anului trecut.
De asemenea, sunt în construcție proiecte de aproximativ 370.000 de metri pătrați la nivel național. Rata de neocupare a crescut ușor la un nivel de 5,8%, fiind așteptată o reducere suplimentară pentru restul anului.
Articolul Cerere cu 45% peste media ultimilor 12 ani în sectorul logistic și industrial a fost publicat prima dată în Money Buzz! • Știri Economice, Știri Financiare, Știri Business