China a majorat acum tarifele pentru toate bunurile importate din SUA la 84%, faţă de 34% cât anunţase anterior, potrivit BBC.
Trump lovise deja anterior Beijingul cu o taxă uluitoare de 125%.
Războiul comercial dintre cele mai mari două economii ale lumii nu dă semne de încetinire. Beijingul a promis să „lupte până la capăt”, iar Washingtonul a indicat, de asemenea, că nu va da înapoi.
În afară de tarife, China a impus restricţii la mai mult de zece întreprinderi americane care, printre altele, interzic directorilor acestora să intre în China sau să investească în ţară.
Noile taxe se vor aplica tuturor produselor americane care intră în China, a căror valoare a atins 143,5 miliarde de dolari în 2024, potrivit Biroului Reprezentantului SUA pentru comerţ.