Coreea de Sud a interzis importurile de carne de porc din Germania

Ministerul Agriculturii din Coreea de Sud a interzis toate importurile de carne de porc din Germania, după recentul focar de febră aftoasă (FMD) descoperit la o herghelie de bivoli în landul Brandenburg, în apropiere de Berlin, transmite DPA.

În plus, vor fi efectuate teste pentru virusul FMD la toate produsele din carne de porc germană livrate din 27 decembrie în Coreea de Sud. În prezent, aproximativ 360 tone carne de porc germană sunt în carantină, fiind în curs de testare.

Duminică, operatorii Grădinii Zoologice din Berlin, situată în centrul orașului, și ai parcului de animale sălbatice Tierpark, de la periferia estică a capitalei, au anunțat închiderea unităților, pentru a proteja animalele și a preveni răspândirea bolii.

Febra aftoasă este o boală virală extrem de contagioasă care afectează animalele cu copite despicate, cum ar fi vitele, oile, caprele și porcii. Numeroase animale din grădini zoologice dar și sălbatice pot contracta, de asemenea, această boală. Deși aceasta nu reprezintă un pericol pentru oameni, ea poate avea un impact devastator asupra animalelor domestice și reprezintă o amenințare economică majoră pentru fermieri.

- Publicitate -Domeniile Ostrov

Focarul reprezintă primul caz cunoscut de FMD în Germania din 1988 până în prezent și primul caz înregistrat vreodată în landul Brandenburg. Țara și Uniunea Europeană în ansamblu erau considerate libere de febra aftoasă în ultimii ani.

Facilităţile pentru angajaţii din IT, construcţii şi agricultură, eliminate

În 2019, Coreea de Sud a importat aproximativ 106.000 tone carne de porc din Germania, înainte ca importurile să fie oprite până în primăvara lui 2023, din cauza pestei porcine africane (ASF). De atunci vânzările de porc în statul asiatic s-au redresat lent.

Articolul Coreea de Sud a interzis importurile de carne de porc din Germania apare prima dată în Agroteca.

Wolt finalizează achiziția platformei locale de livrare rapidă, Tazz

Wolt finalizează achiziția Tazz, una dintre platformele de livrare din România, de la eMAG. Prin această achiziție, Wolt intră...