Cristi Balaj, despre criza de la CFR Cluj: „Ne vom despărți de jucătorii care nu respectă cerințele antrenorului!” (AUDIO)

Echipa ardeleană, cea mai titrată din România în ultimul deceniu, a ajuns la trei meciuri fără victorie în SuperLiga, contraperformanță care a determinat conducerea să convoace o ședință de urgență.

 

Înfrângerea din Gruia, 1-3 cu UTA Arad, a declanșat criza la CFR, iar președintele Cristi Balaj a vorbit la Radio Sport Total FM despre ședința de urgență la care au luat parte fotbaliștii, antrenorul Dan Petrescu și patronul Neluțu Varga.

Concluzia întâlnirii a fost următoarea: de acum înainte, cine nu va respecta cerințele lui Petrescu, va fi „tras pe dreapta”:

Duminică ne-am întâlnit. E de apreciat că nu se iau decizii la cald, că lăsăm orele să treacă astfel încât să dispară acel impuls de a lua decizii imediat. Istoria a demonstrat că, atunci când te liniștești, privești lucrurile la rece și nu ai acea sensibilitate care ar putea să dauneze. Așa că a rămas să ne vedem luni la stadion, unde am fost așteptați de Dan Petrescu, cu care domnul Varga a avut o discuție inițială. Ulterior s-a discutat în vestiar cu jucătorii. S-a subiliniat faptul că antrenorul este cel care are puteri depline în vestiar. El este cel care decide primul 11 și jucătorii care intră pe parcursul meciului. În trecut, campionatele s-au câștigat și datorită jucătorilor care au intrat pe parcursul partidei și au făcut diferența. Acest lucru e important. În situația în care anumiți jucători nu vor respecta cerințele antrenorilor, ne vom strânge mâna și ne vom despărți chiar și înainte de perioada de transferuri. Vor fi trași pe dreapta și nu vor mai fi în vizorul nostru, urmând ca în iarnă să tragem linie. Deja ne-am făcut o idee despre pozițiile care au nevoie de sprijin în echipa noastră. Am suferit la capitolul atitudine. Ultima partidă a arătat diferit față de celelalte partide. Unii dintre jucători, și din cauza faptului că au venit mai târziu, nu realizează ce înseamnă acel spirit care te face să câștigi campionate. Au demonstrat că au calitate, dar atitudinea a fost problema numărul unu.”, a spus Cristi Balaj.

Ascultă interviul integral pe site-ul www.sptfm.ro, sau prin aplicația de mai jos:

https://sptfm.ro/cristi-balaj-despre-sedinta-de-urgenta-de-la-cfr-ne-vom-desparti-de-jucatorii-care-nu-respecta-cerintele-antrenorului/

1500 de euro în contul fermierilor înscrişi în Programul Tomata

Fermierii înscrişi în Programul Tomata vor primi în conturi în zilele următoare a doua tranşă de 1.500 euro, a...