Curtea Constituţională a validat vineri, cu unanimitate de voturi, rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale, respingând ca neîntemeiată a cererea de anulare a alegerilor formulată de Sebastian-Constantin Popescu.
”În ziua de 9 mai 2025, în cadrul controlului pentru respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României, conferind efectivitate competenţelor înscrise în Constituţia României şi având în vedere votul exprimat în primul tur al alegerilor prezidenţiale din anul 2025, judecătorii constituţionali au hotărât, cu unanimitate de voturi: respingerea ca neîntemeiată a cererii de anulare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României din cadrul primului tur de scrutin din data de 4 mai 2025, formulată de Sebastian-Constantin Popescu; confirmarea şi validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României, în cadrul primului tur de scrutin din data de 4 mai 2025”, transmite CCR.
De asemenea, judecătorii CCR au decis organizarea celui de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea preşedintelui României duminică, 18 mai 2025, la care participă George-Nicolae Simion şi Nicuşor-Daniel Dan, ”în această ordine”.
Hotărârile sunt definitive şi general obligatorii.
Potrivit Legii pentru alegerea preşedintelu, campania electorală pentru al doilea tur de scrutin începe de la data când s-a adus la cunoştinţa publică ziua votării.
Biroul Electoral Central (BEC) a transmis, marţi seară, rezultatul final al primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din acest an, conform căruia candidatul AUR, George Simion, a obţinut 40,96% din voturile valabil exprimate, candidatul independent Nicuşor Dan – 20,99%, urmat de candidatul alianţei ”România Înainte”, Crin Antonescu – 20,07%.
Astfel, numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne este de 9.571.899, reprezentând 53,19% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente.