eci de deputați români încasează lunar bani de la stat pentru decontarea chiriei în București, în ciuda faptului că mulți dintre ei dețin deja proprietăți în Capitală sau în județul Ilfov. Practica a fost tolerată ani de zile în baza unei interpretări favorabile a regulamentului, dar realitatea morală este una singură: e vorba de o formă de îmbogățire personală din fonduri publice, tolerată în Parlament sub pretextul că „este legal”.
Un proiect de modificare a regulamentului Camerei Deputaților ar urma să stopeze acest abuz. Potrivit noii propuneri, parlamentarii care dețin proprietăți în București sau ale căror soți/soții au astfel de proprietăți nu vor mai putea încasa suma forfetară pentru chirie. Măsura vine în urma unei investigații realizate de Europa Liberă, care a arătat că nu mai puțin de 270 de deputați din 331 primesc bani pentru chirie, iar 20 dintre aceștia au deja proprietăți în București sau Ilfov.
Parlamentari cu case, dar pe banii noștri
Printre cei care au profitat de această portiță se numără și nume cunoscute din Partidul Social Democrat. Adrian Câciu, Vlad-Florentin Drînceanu, Mirela-Florenţa Matichescu, George-Adrian Popa, Ştefan-Ovidiu Popa și Mihai-Viorel Fifor sunt doar câțiva dintre aleșii care au case în București sau Ilfov și totuși primesc bani publici pentru chirie.
Lor li se adaugă și Graţiela-Leocadia Gavrilescu (PUSL, listă comună cu PSD).
Acești parlamentari nu sunt oameni fără resurse. Dimpotrivă, unii dintre ei sunt implicați în afaceri în domeniul imobiliar sau sunt considerați prosperi. Totuși, au ales să încaseze lunar bani de la stat – deși ar putea locui în propriile locuințe din Capitală.
Abuz legal, dar profund imoral
„Este legal, dar nu este moral” – a recunoscut chiar președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, referindu-se la această practică. E vorba, în fond, de o interpretare abuzivă a unei prevederi din statutul parlamentarilor, care permitea încasarea chiriei de către toți cei care nu aveau domiciliu în București. Nu conta dacă aveau sau nu case în Capitală.
Noua propunere legislativă va include și situația soților/soțiilor cu proprietăți în București, tocmai pentru a elimina complet posibilitatea ca parlamentarii să ocolească regulile prin artificii administrative.
Până la intrarea în vigoare a modificării, rămâne însă o întrebare esențială: câți dintre cei care au încasat acești bani necuveniți vor returna fondurile, din proprie inițiativă? Sau, ca de obicei, totul se va reduce la o „reglementare” de fațadă, în timp ce în culise se pregătesc alte metode de a „jongla” cu banii publici?